-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 10:28
No menu items!

Dâmboviţa: Copii intoxicaţi cu gaz de sondă în timp ce se plimbau cu bicicleta

spot_img

elicopter-smurd

Doi băieţi de 12 şi 14 ani s-au intoxicat cu gaz de sondă, sâmbătă, în timp ce se plimbau cu bicicletele în apropierea unui parc de sonde din judeţul Dâmboviţa. Copiii au fost transportaţi cu ambulanţa, respectiv cu un elicopter SMURD, la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Dâmboviţa, incidentul a avut loc între localităţile Adânca şi Bucşani, lângă un parc de sonde.

„Primele noaste date arată că băiatul de 14 ani se plimba cu bicicleta împreună cu băiatul de 12 ani, şi el tot cu un vehicul pe două roţi, în apropierea platformei petroliere dintre Adânca şi Bucşani, iar la un moment dat celui mai mare i s-a făcut rău. Un paznic de la societatea din zonă a anunţat la 112 că băiatul de 14 ani este în stare de inconştienţă, căzut la pământ, şi necesită îngrijiri medicale, iar cel de 12 ani se află în stare mai bună. Aceşti copii s-ar fi intoxicat cu gaz metan, este o constatare medicală preliminară”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Dâmboviţa, Adelina Torcica.

La faţa locului s-au deplasat un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Dâmboviţa şi un elicopter SMURD. „Băiatul de 14 ani a fost stabilizat, iar cel de 12 ani este în stare bună, dar cadrele medicale au decis că aceştia să fie transportati la un spital din Bucureşti pentru investigaţii suplimentare”, a adăugat Adelina Torcica.

Băiatul de 14 ani a fost transportat cu elicopterul SMURD la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti, iar cel de 12 ani a fost adus cu o ambulanţă, la aceeaşi unitate medicală.

R.D.