-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:48
No menu items!

Dacian Cioloș, la ședința Comandamentului de iarnă. Posibil Cod portocaliu de ploi pentru sudul țării

spot_img

Peste 40.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI) sunt pregătiți să intervină, în această iarnă, cu 7.300 de mijloace de intervenție, pentru limitarea efectelor fenomenelor meteo periculoase, precum și pentru salvarea persoanelor aflate în dificultate, au anunțat reprezentanții instituției, la finalul primei ședințe tehnice a Comandamentului de iarnă.

Ședința a avut loc în prezența premierului Dacian Cioloș, a viceprim-ministrului Costin Borc, ministru al economiei, comerțului și relațiilor cu mediul de afaceri, a viceprim-ministrului Vasile Dâncu, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, și a ministrului afacerilor interne, Petre Tobă, au explicat oficialii MAI, într-un comunicat de presă.

Potrivit acestora, pentru această perioadă, „la nivelul MAI urmează să se finalizeze o evaluare bazată pe experiența ultimelor ierni, necesară pentru stabilirea scenariilor de acțiune și intervenție în zonele unde în mod frecvent au fost înregistrate localități izolate, ca urmare a înzăpezirii drumurilor de acces”.

În acest context, Petre Tobă a atenționat asupra importanței instalării de parazăpezi în zonele expuse viscolului și unde arterele rutiere sunt acoperite cu straturi consistente de zăpadă. Pentru aceste zone, MAI va concentra forțe și mijloace suplimentare de intervenție, inclusiv de la nivelul județelor limitrofe.

În plus, Tobă a cerut Poliției mai multă fermitate în aplicarea legii față de administratorii de drumuri, care au atribuții în asigurarea deszăpezirii, dar și față de șoferii care nu și-au echipat corespunzător autovehiculele pentru circulația în condiții de iarnă, reprezentând astfel un risc pentru ceilalți participanți la trafic. 

„Pentru siguranța conducătorilor auto și a pasagerilor, se va restricționa temporar traficul rutier pe segmentele de drum pe care nu se va mai putea circula în siguranță. Aceste măsuri vor fi comunicate din timp populației pentru a preveni situațiile în care oamenii își pot pune viața sau sănătatea în pericol”, se mai arată în comunicatul de presă al MAI.

Departamentul pentru Situații de Urgență va ține legătura permanent cu spitalele județene, pentru ca, în perioadele de vârf din punct de vedere al intensității fenomenelor meteorologice, să se evite, pe cât posibil, externările sau deplasările pacienților de la o unitate medicală la alta.

La ședința Comandamentului de Iarnă au mai participat ministrul mediului, apelor și pădurilor, Cristiana Pașca Palmer, ministrul transporturilor, Marian Dan Costescu, ministrul energiei, Victor Vlad Grigorescu, ministrul apărării, Mihnea Ioan Motoc, ministrul sănătății, Patriciu Achimaș Cadariu, ministrul educației și cercetării științifice, Adrian Curaj, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Achim Irimescu, prefecții, precum și reprezentanții instituțiilor publice centrale și locale cu atribuții în domeniu.

Cod portocaliu, posibil de vineri noapte

Prezent și el la ședința Comandamentului de iarnă, directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Ion Sandu, a precziat că, din noaptea de vineri spre sâmbătă, ar putea fi emisă o avertizare Cod portocaliu de precipitații, valabilă pentru unele județe din sudul țării.

Potrivit lui Sandu, în sudul ţării, mai ales în judeţele Gorj, Vâlcea şi Mehedinţi, vor fi cantităţi de precipitaţii care ajung la 40-50 de litri pe metru pătrat.

„În această noapte avem o situaţie destul de grea, ANM a emis a treia zi consecutiv atenţionare. Situaţia este complicată pentru că în sudul ţarii, mai ales în judeţele Gorj, Vâlcea, Mehedinţi, în nordul judeţelor, vor fi cantităţi de precipitaţii care se duc la 40-50 de litri pe metru pătrat, cumulat 80 de litri până acum”, a adăugat Ion Sandu.

Acesta a anunţat că, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pentru judeţe Gorj, Vâlcea şi Mehedinţi, dar şi în Prahova, Argeş şi Buzău, s-ar putea să fie emis Cod portocaliu de precipitaţii.

Ion Sandu a atenţionat că, până mâine la prânz, va fi polei în mai multe zone ale ţării, din cauza căruia ar putea fi probleme în trafic.

„Erau ninsori la munte, ninsori în Transilvania, s-a extins atenţionarea pentru toată Moldova, pentru că, începând din seara asta până mâine la prânz, va fi polei generalizat. Poleiul poate creea probleme mari în trafic, chiar dacă dacă nu avem cantităţi foarte mari de zăpadă, strat mare de zăpadă depus. Pe lângă Moldova, în zonele de deal şi la câmpie va fi lapoviţă, care asociată cu poleiul va duce la o situaţie foarte complicată”, a precizat Sandu.

Directorul ANM a mai spus că, în ce priveşte precipitaţiile, de duminică va urma o pauză de cel puţin o săptămână. „Primul semnal pe care trebuie să îl urmărim este undeva în data de 7, dar va trece foarte repede. Din nou o săptămână de pauză”, a adăugat Ion Sandu.

Şeful ANM a subliniat că în această iarnă nu vor fi trei săptămâni cu temperaturi sub minus 15 grade Celsius, iar viscole ar putea fi la sfârşitul lui decembrie şi cel puţin două în ianuarie 2016.

Clasificăm iernile după numărul de viscole în fiecare iarnă. Pot să spun, analizând logic toată prognoza pe trei luni, că nu vom avea o iarnă ca în 2012. Adică trei săptămâni de temperaturi sub minus 15 grade C, care să creeze probleme în energie foarte mari. Având în vedere că prognozele arată temperaturi ceva mai ridicate şi nu sunt atâtea indicii privind o temperatură scăzută o perioadă foarte lungă de timp, este un semn bun pentru enegie, dar asta nu înseamă că nu vom avea viscole. Este o iarnă normală clasificată după numărul de viscole, ne aşteptăm la două viscole cel puţin în ianuarie, s-ar putea şi la sfârşitul lui decembrie, iar în februarie la fel„, a arătat Ion Sandu, în Comandamentul de iarnă de la Ministerul de Interne.

Ion Sandu a adăugat că în vestul ţării vor fi cantităţi mai mari de precipitaţii decât cele normele, iar în sud se vor apropia de norme. „Temperaturile în sud sunt mai mari, iată de ce avem situaţia ca în decembrie să fie inundaţii, iar la munte zăpadă”, a mai spus şeful ANM.

Reprezentantul Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a arătat, la Comandamentul de iarnă, că va fi actualizată avertizarea hidrologică, iar judeţele afectate vor fi Mehedinţi, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeş, Teleorman, Dâmboviţa şi Giurgiu.

„În continuare, având în vedere situaţia hidrologică prezentată, vom reactualiza această atenţionare. Vom menţine Codul galben pe râurile deja pe Cod galben de ieri (joi – n.r.): Vega, Teleorman, Călmăţui şi râurile din Dobrogea. Vom extinde codul galben începând cu orele 18.00, pe râurile din sudul ţării, la vest de râul Argeş inculsiv pe râul Argeş. Acest cod galben se va extinde mai apoi, pe seară, şi pentru restul bazinelor hidrografice din sud-estul ţării şi, de asemenea, vom avea un cod portocoliu începând din această noapte. Este vorba despre cursurile de apă Desnăţui, cursul mijlociu al Jiului, bazinul superior al Olteţului, afluenţii Oltului, Călmăţui, Teleorman, Neajlovul”, a precizat reprezentantul INHGA.

Bucureştiul şi 35 de judeţe sunt, de vineri, ora 18.00, până sâmbătă, la ora 12.00, sub avertizare Cod galben, fiind anunţate ploi în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei, precipitaţii mixte în vestul şi nordul Moldovei, Transilvania, Banat şi ninsori în Munţii Banatului şi în Carpaţii Meridionali.