-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:30
No menu items!

Dacia a vândut mai puține mașini în Franța în luna mai. Cota de piață a crescut

spot_img

Dacia a vândut mai puține mașini în Franța în luna mai. Cota de piață a crescut

Producătorul auto Dacia Renault a înregistrat o scădere a vânzărilor în Franța pentru luna mai, cu 1,6%, însă a reușit să-și consolideze cota de piață, în condițiile unei scăderi a pieței de autovehicule cu 10,5%, potrivit datelor publicate luni de Asociația Constructorilor Francezi de Automobile.

În luna mai, piața autovehiculelor din Franța a scăzut cu 10,5%, la 176.852 de unități, iar scăderea pentru primele cinci luni ale anului a fost de 11,5%. Dacia a vândut 7.114 de autovehicule, o scădere de 1,6% față de mai 2012. Cota de piață este de 4%.

Categoria autovehicule cuprinde autoturismele personale și autovehiculele utilitare ușoare.

Pe ansamblul celor cinci luni, Dacia a vândut 38.691 de autovehicule, ceea ce înseamnă o creștere de 15,1% față de perioada similară de anul trecut și o cotă de piață de 4,3%.

Pe secțiunea autoturisme, Dacia a înregistrat o creștere de 18,1% și o cotă de piață de 5%.

Dacia Sandero este pe locul opt în topul celor mai vândute autoturisme la cinci luni, cu 15.985 de unități vândute și o cotă de piață de 2,2%. Pe primele trei locuri sunt Renault Clio IV, Peugeot 208 și Renault Megane III.

Dacia Renault a fost, în ultimii ani, cel mai important exportator din România, iar Franța este prima piață de export pentru produsele sale.

Vlad Bârleanu