0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024 - 3:33
No menu items!

„Dacă se extinde războiul la Marea Neagră va fi un dezastru”. Avertismentul lui Erdogan pentru Occident, după ce a vorbit cu Putin

spot_img

Soluţia exportului cerealelor ucrainene la Marea Neagră „depinde de ţările din Occident care trebuie să-şi respecte promisiunile”, a susținut preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, în urma unei discuții telefonice cu Vladimir Putin, conform AFP.

”Cred că o soluţie poate să fie găsită”, a subliniat el, evocând o convorbire la telefon recentă cu omologul său rus Vladimir Putin, care a refuzat să prelungească Acordul de la Istanbul din iulie 2022 privind exportul cerealelor ucrainene la Marea Neagră, garantat de ONU şi Turcia, care a expirat la 17 iulie.

„Săptămâna trecută, în cursul unei convorbiri la telefon cu domnul Putin, noi am luat la cunoştinţă cerinţele Rusiei”, a declarat marţi seara preşedintele turc, fără să prezinte vreun detaliu, în faţa Conferinţei Ambasadorilor la Ankara.

El a spus că „soluţia acestei probleme depinde de respectarea promisiunilor de către ţările din Occident”: „Măsurile care ar fi permis transformarea atmosferei pozitive create de către «Iniţiativa Mării Negre» (n.r. – acordul privind cerealele ucrainene_ într-un armistiţiu şi apoi într-un acord de pace pe termen lung nu au fost luate”.

Rusia a cerut ridicarea „obstacolelor” generate de sancţiunile impuse de Occident exportului produselor agricole ruseşti. „Poziţia noastră aici este clară”, a subliniat Erdogan, care l-a sunat pe Putin săptămâna trecută cu scopul de a „evita escaladarea”.

„Dacă se extinde războiul la Marea Neagră va fi un dezastru pentru regiunea noastră”, a avertizat președintele Turciei, scrie news.ro, citând AFP.

                                                                                                                 Adina Silav