Căutările unor fragmente ale avionului care efectua zborul MH370 în sudul Oceanului Indian, unde s-a prăbuşit pe 8 martie, au fost suspendate joi, pentru a doua oară săptămâna aceasta, din cauza vremii nefavorabile, au informat autoritățile australiene, potrivit AFP.
„Toate avioanele se întorc la Perth (oraș de pe coasta australiană), iar navele părăsesc zona operațiunilor de căutare”, a anunţat Autoritatea australiană pentru Securitate Maritimă (AMSA).
Şase avioane militare australiene, chineze, japoneze şi americane se aflau în misiune, împreună cu alte cinci avioane civile, scrutând zonele de căutare, la câteva mii de kilometri sud-vest depărtare de Perth. De asemenea, cinci nave au fost chemate din zonă.
C.A.