-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:00
No menu items!

Cutremure puternice resimțite la interval de 15 minute în insula grecească Samos. Localnicii şi turiştii au ieşit pe străzi

spot_img

Două cutremure de pământ au lovit insula grecească Samos miercuri, în jurul orei prânzului (10:00 GMT). S-au produs într-un interval de doar 15 minute, informează DPA.

Ambele seisme au fost localizate la aproximativ 10 kilometri de extremitatea sudică a acestei insule din Marea Egee, la o adâncime de 13 kilometri sub nivelul scoarţei.

Potrivit Institutului de Geodinamică din Atena, primul seism a avut magnitudinea 4,8, iar cel de-al doilea a avut magnitudinea 5,2.

Purtătorul de cuvânt al serviciilor de urgenţă de pe insulă a dezvăluit pentru un post de televiziune că localnicii şi turiştii au ieşit pe străzi cuprinşi de panică după primul seism.

„Verificăm dacă s-au produs pagube materiale, dar până acum nu am descoperit nimic”, a declarat primarul din East Samos, Giorgios Stantzos, pentru postul radiofonic Skai. Edilul elen a adăugat că pe insulă se află şi mulţi turişti, însă oamenii nu trebuie să aibă în prezent motive de îngrijorare.

                                                                                                                  Adina Silav