1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 13:32
No menu items!

CUTREMUR ÎN JUSTIŢIE. Inspecţia CSM cere sesizarea parchetului pentru dosarele „cu dedicație” de la Tribunalul Bucureşti

spot_img
Cel mai dur raport al inspecţiei judiciare de până acum arată că sute de dosare au fost manipulate, în 2012, astfel încât să ajungă la anumiţi judecători de la Tribunalul Bucureşti. Conform unor surse din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), Secţia pentru judecători vrea să discute acest raport în prima şedinţă din luna august. Verificările au fost anunţate în urmă cu patru luni, chiar în ziua în care DNA le-a reţinut pe judecătoarele Antonela Costache (fost preşedinte al Secţiei 2 Penale de la Tribunalul Bucureşti) şi Viorica Dinu, pentru corupţie.
Inspectorii care au verificat timp de aproape două luni sistemul de repartizare aleatorie atât la secţiile penale, cât şi la cele civile şi comerciale de la Tribunalul Bucureşti, cer Secţiei pentru judecători să fie sesizat Parchetul General şi Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA). Conform concluziilor specialiştilor IT care au investigat toate operaţiunile de repartizare a dosarelor din ultimul an, în fraudarea sistemului ECRIS ar fi implicaţi mai mulţi grefieri de la instanţă. Pentru acest motiv, raportul ar urma să fie transmis şi preşedintelui Curţii de Apel Bucureşti pentru luarea unor măsuri administrative sau disciplinare. Conform aceluiaşi raport, inspectorii judiciari recomandă şi declanşarea unui control pe latură de management la Tribunalul Bucureşti. Din raport lipsesc verificările pe verticală, la judecătorii şi Curtea de Apel Bucureşti, care ar fi putut să arate in ce situaţii sistemul ECRIS a fost manipulat pentru „dirijarea” dosarelor către anumite complete care să menţină  sau, dimpotrivă, să răstoarne, deciziile de la fond.
În peste 250 de pagini de raport, Inspecţia Judiciară face şi o serie de recomandări care privesc securizarea programului informatic prin care sunt repartizate dosarele dar şi organizarea unei registraturi unice autonome la Tribunalul Bucureşti. Concluziile acestui raport ar putea să revoluţioneze modul în care sunt repartizate dosarele în instanţe, întrucât Inspecţia judiciară cere Ministerului Justiţiei să intervină pentru întărirea securităţii programului ECRIS folosit de toate instanţele din ţară începând din 2001. Ultima modificare a programului de gestionare a dosarelor din instanţe a fost considerată nereuşită de practicieni şi a fost făcută în această primăvară, după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură Civilă.
Acesta este primul raport care evidenţiază grave nereguli în repartizarea dosarelor la instanţă, la distanţă de mai puţin de doi ani de la o verificare similară făcută la Tribunalul Bucureşti. În cazul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, CSM a votat că nu se impune reverificarea modului în care sunt repartizate dosarele, tocmai pentru că această instituţie fusese supusă unui control de fond cu un an în urmă.

Conform CSM, controale similare vor fi declanşate din toamna acestui an la toate Curţile de Apel din ţară şi la instanţele din subordine, la verificări urmând să participe specialişti IT şi inspectori judiciari.