-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:39
No menu items!

CUTREMUR ÎN COALIȚIE. Ce variante ia în calcul USR PLUS după demiterea lui Vlad Voiculescu

spot_img

Ședința de urgență a USR PLUS s-ar putea finaliza cu ieșirea de la guvernare a formațiunii, susțin surse politice. Alte două variante luate în calcul de susținătorii lui Vlad Voiculescu sunt ca USR-PLUS să rămână în coaliția de guvernare alături de PNL și UDMR, cu condiția ca Florin Cîțu SĂ NU MAI FIE PREMER, sau să renunțe la ministerul Sănătății în favoarea PNL, cu condiția să primească un alt minister important.

Premierul a ieșit public, înainte de ședința de guvern de miercuri, să dea un semnal pentru păstrarea coaliției de guvernare.

„De un an de zile, România trece printr-o perioadă dificilă. În instituțiile statului, cele care administrează această perioadă dificilă. Pentru a mă asigura că încrederea în instituții, am decis să fac o modificare la vârful MS. Vreau să îi asigur pe toți românii că eu cred în această coaliție pentru că este una care s-a constituit în urma votului românilor, în jurul unor valori, idei și nu în jurul unor persoane. Vă doresc tuturor sănătate!”, a declarat Florin Cîțu miercuri, la Palatul Victoria.

Miniștrii USR PLUS și conducerea formațiunii participă la o ședință de urgență pentru a decide ce vor face în urma demiterii lui Vlad Voiculescu, astfel că membrii formațiunii care fac parte și din cabinet NU S-AU MAI PREZENTAT la ședința de Guvern programată pentru ora 13.

De altfel, USR PLUS ia în calcul în mod foarte serios să iasă de la guvernare, iar în caz contrar, va pune condiții dure pentru a păstra coaliția. Una dintre variante ar fi schimbarea lui Florin Cîțu din funcția de premier, deoarece „NU putem continua cu acest premier”, au declarat surse politice. O altă cale ar fi aceea de a renunța la portofoliul de la ministerul Sănătății, în favoarea PNL, cu condiția alocării USR PLUS a unui alt minister important, eventual cel de interne. Pentru această variantă, Dan Barna a subliniat, conform acelorași surse, că „ar fi un semnal prost” pe care l-ar da formațiunea. 

Toate reacțiile reprezentanților USR PLUS la demiterea lui Vlad Voiculescu au fost negative, cu critici la adresa partenerilor de guvernare, mai ales că nici Dan Barna nu a știut, în această dimineață, de ce a fost convocat la ședința de urgență cu premierul Cîțu, în care i s-a comunicat decizia revocării lui Vlad Voiculescu.

Emanuel Stan