3.9 C
București
duminică, 29 decembrie 2024 - 17:33
No menu items!

Cutremur de 7,2 grade pe scara Richter. Alertă de tsunami

spot_img

O alertă de tsunami a fost emisă duminică după producerea unui seism cu magnitudine 7,2 în apropierea țărmurilor Republicii Vanuatu, țară insulară din Oceanul Pacific, relatează Reuters.

Potrivit autorităților locale, deocamdată, nu s-au înregistrat pagube din cauza cutremurului.

Conform U.S. Geological Survey, serviciul geologic american care monitorizează mișcările telurice din întreaga lume, seismul a avut loc la o adâncime de 35 de kilometri sub fundul mării, la 407 kilometri de capitala statului Vanuatu, Port Vila, și la 81 de kilometri de Port-Olry.

Cu o populație de aproximativ 250.000 de locuitori, Republica Vanuatu este un arhipelag de origine vulcanică situat pe așa-numitul “Cerc de foc al Pacificului”, în care seismele sunt frecvente. Nu toate acestea sunt urmate de tsunami.

R.D.