6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 2:47
No menu items!

Curtea Supremă decide cine va judeca arestarea fiului lui Horia Uioreanu

spot_img

Curtea Supremă decide cine va judeca arestarea fiului lui Horia Uioreanu

Curtea Supremă va decide dacă cererea de arestare a lui Alexandru Uioreanu, fiul preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj Horia Uioreanu, depusă de procurorii DIICOT întrucât acesta nu ar fi respectat măsurile impuse de instanţă, va fi judecată de Tribunalul Cluj sau de Curtea de Apel.

Pe rolul Curţii de Apel Cluj s-a aflat, marţi, cererea procurorilor DIICOT Cluj de înlocuire a interdicţiei de a părăsi localitatea cu măsura arestării preventive în cazul lui Alexandru Uioreanu, din cauza nerespectării obligaţiilor impuse de instanţă.

Solicitarea procurorilor DIICOT a ajuns la Curtea de Apel Cluj după ce Tribunalul Cluj a apreciat că această instanţă este competentă să judece cererea, declinându-şi astfel competenţa.

Tiberiu Ban, avocatul lui Alexandru Uioreanu, a declarat, miercuri, că magistraţii Curţii de Apel Cluj au hotărât ca cererea să fie trimisă Curții Supreme, pentru ca aceasta să decidă ce instanţă este competentă să o judece: Tribunalul Cluj sau Curtea de Apel.

Pe rol fiind această cerere în faţa Curţii de Apel Cluj, într-o compunere de un singur judecător, am ridicat o excepţie privind nelegala compunere a completului şi necompetenţa instanţei de apel de a soluţiona această cerere separat de fondul cauzei. Potrivit regulamentului de organizare a instanţelor, este necesară o perioadă administrativă în care dosarul parcurge aceast traseu între Tribunalul Cluj şi Curtea de Apel Cluj. Această sesizare a devansat dosarul cauzei şi, în absenţa unei învestiri oficiale a Curţii de Apel cu fondul cauzei, nu se poate vorbi despre soluţionarea unei cereri în aceste condiţii. Instanţa a dispus declinarea cauzei către Tribunalul Cluj, dar, fiind în prezenţa unui conflict negativ de competenţă, când cele două instanţe, reciproc, îşi neagă competenţa de a se învesti cu judecarea cauzei, procedura prevede că în această situaţie dosarul se înaintează Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care, în calitate de regulator de competenţe, va dispune care dintre cele două instanţe este competentă să judece. Dosarul pe fond va ajunge probabil până atunci la Curtea de Apel Cluj.

Tiberiu Ban

avocat

Procurorii DIICOT au cerut Tribunalului Cluj arestarea lui Alexandru Uioreanu, pentru că nu a respectat măsurile impuse de instanţă atunci când a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru trafic de droguri.

Raluca Dan

FOTO evz.ro