1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 14:04
No menu items!

Curtea de Conturi: Prețul autostrăzii Cernavodă-Constanța, umflat cu 50 milioane de euro. Astaldi, favorizată la tronsonul Cernavodă-Medgidia

spot_img

cernavoda-constanta

Raportul Curții de Conturi pentru anul 2012 dezvăluie ilegalitățile din atribuirea contractului de construcție a autostrăzii Cernavodă-Constanța în valoare de aproape 50 milioane de euro.

Potrivit constatărilor inspectorilor Curții de Conturi, modul defectuos de derulare a procesului de atribuire a contractelor de proiectare şi construcţie a tronsoanelor  Cernavodă-Medgidia şi Medgidia-Constanţa a creat premisele prejudicierii CNADNR cu suma totală de peste 217 milioane de lei, reprezentând diferenţa dintre preţul ofertei declarate câştigătoare şi cel al ofertei cu preţul cel mai mic.

Contractul pentru construcția autostrăzii Cernavodă-Medgidia a fost semnat cu francezii de la Colas la începutul anului 2009, iar după doi ani a fost reziliat. Inspectorii Curții de Conturi precizează că firma franceză a fost favorizată de oficialii CNADNR.

Având în vedere aspectele constatate cu privire la modul de derulare a acestei proceduri de atribuire, există indicii de favorizare a COLAS.

– CNADNR nu a organizat procedura de evaluare a ofertelor în două etape, conform recomandărilor din Ghidul de achiziție BEI.

– comisia de evaluare nu a consemnat în raportul de evaluare din noiembrie 2008 nici un comentariu referitor la oferta prezentată de COLAS SA;

– comisia de evaluare a declarat ca fiind neconforme doar ofertele cu prețul mai mic decât cel al ofertei declarată câștigătoare, în timp ce ofertele cu prețul mai mare decât cel al ofertei declarată câștigătoare, deși prezentau aspecte de neconformitate cu documentația de atribuire, comisia de evaluare le-a declarat corespunzătoare;

– oferta desemnată câștigătoare a fost evaluată în mod subiectiv, fără să se țină cont de comentariile și observațiile grupului de lucru, precum și de clarificările necesare;

– procedura de reevaluare a ofertei s-a desfășurat cu o deosebită rapiditate;

– CNADNR a încheiat contractul de proiectare și construcție cu COLAS SA, deși banca finanțatoare recomandase solicitarea unor clarificări ofertantului care a prezentat oferta cu prețul cel mai scăzut înainte de a se lua o decizie

Curtea de Conturi
raport 2012

Astaldi și Max Boegl au câștigat cu o ofertă mai mare cu peste 147 milioane de lei

Și constructorul autostrăzii Cernavodă-Medgidia, Astaldi-Max Boegl a câștigat licitația cu peste 147 milioane de lei mai mult, față de cel al ofertei cu prețul cel mai scăzut. Urmare a modului defectuos de derulare a procedurii de atribuire a contractului de proiectare și construcție a autostrăzii Cernavodă-Constanța, tronsonul Medgidia-Constanţa, au fost create premisele prejudicierii companiei cu suma de 147.719 mii lei, reprezentând diferența dintre prețul ofertei declarate câștigătoare și cel al ofertei cu prețul cel mai scăzut.

Având în vedere aspectele constatate cu privire la modul de derulare a acestei proceduri de atribuire există indicii de favorizare a JV Astaldi S.p.A./Max Boegl Bauunternehmung

Curtea de Conturi
raport 2012

Ștefan Etveș