2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 3:55
No menu items!

Curtea de Conturi a descoperit o „gaură” de 3 miliarde de euro la CNADNR

spot_img

Autostrazi CNADNRCurtea de Conturi denunță „jaful” de la Compania Națională de Autostrăzi din perioada 2008-2011. Inspectorii Curții de Conturi au descoperit grave nereguli privind contractele de reabilitare a drumurilor naționale, activitatea de combatere a înzăpezirii 2011-2012 și semnalizare rutieră.

Cap de listă în risipirea banilor publici este contractul de reabilitare a DN 67C, încheiat de Compania de Autostrăzi cu firma Romstrade. Numai pentru acest proiect, oficialii CNADNR au alocat aproape 400 milioane de euro.

Mai mult, la sfârșitul anului 2011, inspectorii Curții de Conturi au descoperit că majoritatea drumurilor naționale aveau durata de funcționare depășită.

Din cei aproape 3 miliarde de euro, alocați pentru reabilitarea/modernizarea drumurilor naționale și construcția centurilor la nivel de DN, peste 800 milioane de euro au fost alocați reabilitării a puțin peste 1000 km de drum național.

Conducerea CNADNR a cheltuit peste 800 milioane de euro în reabilitarea a  puțin peste 1000 km de drum național, în perioada 2008-2011, se arată în raportul Curții de Conturi. Fără studii de fezabilitate și proiecte actualizate, Compania Națională de Autostrăzi a cheltuit, în medie, aproximativ 800.000 de euro/km de drum reabilitat. Valorile aferente diferitelor tronsoane de drum național reabilitate în perioada 2008-211 variază între 360.000 de euro/km și 3,57 milioane de euro/km.

Cea mai mare parte din cei aproximativ 800 milioane de euro au fost risipiți de Compania Națională de Autostrăzi în modernizarea DN 67C Bengești-Sebeș, cu un cost de finanțare de peste 376 milioane de euro, proiect derulat de firma Romstrade, în perioada 2008-2012.

Chiar dacă „Transalpina” nu se regăsește printre obiectivele naionale prioritare argumentele prin care s-a incercat justificarea demarării proiectului de către CNADNR au fost îmbunătățirea condiiilor de trafic, creșterea vitezei de deplasare și amplificarea turismului montan și de agrement.

„Transalpina” s-a reabilitat fără acord de mediu

În contractul dubios parafat de Direcția de Drumuri și Poduri Craiova cu firma Romstrade pentru DN 67C, inspectorii Curții de Conturi au descoperit nereguli privind obținerea avizelor de mediu. „Executarea lucrărilor fără existența acordurilor de mediu a fost facilitată și de faptul că Ministerul Mediului și

comisariatele teritoriale aferente județelor respective, nu s-au interesat și nu s-au implicat suficient în monitorizarea situației și în efectuarea la timp a verificărilor și controalelor prevăzute de lege. Rămane fără explicații pertinente și justificabile legal graba cu care CNADNR a dorit să inceapă lucrările la obiectivul respectiv, fără acorduri de mediu, precum și lejeritatea cu care aceasta a tratat firma Consitrans SRL care, conform contractului, avea obligația (neonorată) de a întocmi, pe lângă studiul de fezabilitate, și documentația necesară obținerii avizelor și acordurilor, inclusiv a raportului la studiul de evaluarea impactului asupra mediului”, se arată în raportul Curții de Conturi.

CNADNR a ignorat activitatea de prevenire a înzăpezirii

Cu privire la prevenirea și combatera deszăpezirii în perioada 2008-2011, inspectorii Curții de Conturi atrag atenția că la nivelul conducerii CNADNR „nu a existat voință

și o preocupare reală pentru efectuarea unor studii de impact și a unor analize comparative, din punctul de vedere al economicită organizarea în regie și cu utilaje proprii a activită formele hibride care au fost implementate, dovedite de realitate ca ineficiente și ineficace”. „Utilizarea panourilor parazăpezi poate fi considerată ca nesemnificativă ca urmare a faptului că managementul companiei nu a aprobat, la nivelul necesar, fondurile solicitate de către DRDP teritoriale pentru achiziționarea, repararea și montarea panourilor pe toate drumurile cu pericol de înzăpezire, stabilite prin planurile de iarnă conform Normativului”, sesizează inspectorii CC.

Curtea de Conturi a precizat că oficialii CNADNR au ignorat, aproape în totalitate activitatea de prevenire a înzăpezirii prin utilizarea perdelelor forestiere de protecție.

DRDP Brașov:

La nivelul DRDP Braov, pentru sezonul de iarnă 2011 – 2012, din necesarul estimat de 132.313 ml de panouri parazăpezi au fost montate panouri pe 2.174 ml, reprezentând 1,7% din necesar.

DRDP București:

La nivelul DRDP Bucureti, pentru sezonul de iarnă 2011 – 2012, din necesarul estimat de 317.304 ml de drumuri naționale cu pericol de inzăpezire, care trebuiau protejate cu panouri parazăpezi conform Normativului, au fost protejai numai 5.918 ml, reprezentând 1,9%  din necesar.

Semnalizări în valoare de aproape 200 milioane de euro

In perioada auditată, inspectorii Curții de Conturi au descoperit că CNADNR a organizat și realizat activitatea de semnalizare rutieră in baza a 8 contracte in valoare totală de 806 mil lei, din care pentru indicatoare rutiere – contractul in valoare de 478,3 milioane lei, încheiat cu Helvespid, iar pentru marcaje rutiere – șapte contracte, (cate unul pentru fiecare DRDP), în valoare de 327,7 mil lei, încheiate cu Asociația Plastidrum-Signature.

„Activitatea privind semnalizarea rutieră a drumurilor naionale nu și-a atins pe deplin

obiectivul prevăzut de reglementările legale, acela de asigurare a unui nivel ridicat de siguranță rutieră ți nu s-a ridicat, prin rezultatele sale concrete, la nivelul cerințelor din normele specifice”, constată Curtea de Conturi.

Andi Topală