3.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 15:21
No menu items!

Curtea de Apel București: fiul lui Sile Cămătaru, cercetat în libertate pentru cămătărie și șantaj

spot_img
Fiul lui Sile Camătaru a fost eliberat
foto: presaonline.com

Mario Balint, fiul interlopului Vasile Balint, mai cunoscut drept Sile Cămătaru, poate fi cercetat în libertate pentru cămătărie și șantaj, au decis magistrații Curții de Apel București.

Judecătorii au admis recursul formulat de Mario Balint la decizia de arestare a sa în dosarul în care este acuzat, alături de tatăl său și de alți membri ai clanului „Cămătaru” de constituire a unui grup criminal organizat, cămătărie și șantaj.

Potrivit deciziei magistraților, Mario Balint a primit interdicţia de a părăsi Capitala.

Deși pe numele său mai fusese emis un mandat de arestare într-un alt dosar, acest mandat a expirat, iar procurorii nu au cerut prelungirea lui. Prin urmare, fiul lui Sile Cămătaru poate părăsi arestul.

Mario Balint a mai fost eliberat condiționat, într-o altă cauză, și în 2012 și a fost reîncarcerat, luna trecută, mai exact pe 8 februarie 2013, după ce a încălcat condițiile eliberării condiționate.

R.D.