-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:43
No menu items!

Curtea Constituțională trebuie să decidă dacă scutirea de impozit pentru IT-iști este constituțională

spot_img

Curtea Constituțională are în lucru, în faza întocmirii raportului cauzei, un dosar unde trebuie să se pronunțe asupra constituționalității prevederilor legale care prevăd scutiri de impozite pentru cei care activează în domeniul IT, scrie publicația clujeană www.clujust.ro

Sesizarea CCR a cerut-o clujeanul Lucian Todoran și a fost admisă de instanță într-un proces deschis de acesta inițial în 2017 la Judecătoria Sectorului 5 dar care a fost declinat ulterior la Tribunalul București, dosar în care acesta s-a judecat cu ANAF, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul pentru Combaterea Discriminării. 

Hotărârea Tribunalului București, care a trimis sesizarea la CCR: ”Sesizează Curtea Constituţională a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 pct. 2 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal raportat la prevederile art. 16 alin. 1, art. 56 alin. 2, art. 1 alin. 3 şi art. 4 alin. 1 din Constituţia României, invocată de reclamantul Todoran Lucian, în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Ministerul Finanţelor Publice şi intervenientul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Se vor înainta către Curtea Constituţională a României, în copii certificate: prezenta încheiere, cererea de chemare în judecată, întâmpinarea, răspunsul la întâmpinare şi concluziile scrise depuse de către ANAF privind opinia sa cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată.”

”Scutirea de impozitul pe venit a programatorilor, laolaltă cu persoanele cu dizabilități și lucrătorii sezonieri încalcă principiul egalității în fața legii și a justei așezări a sarcinilor fiscale. E o formă de proastă guvernanță ce atinge direct persoanele fizice, manifestată prin fiscalism încropit din lipsă de idei în care politicile economice să se integreze principiilor aflate la baza statului democratic”, a precizat Todoran, citat fiind de clujust.ro

Numărul dosarului de la CCR este 414D/2019 și se referă la art.60 pct.2 din LEGEA nr.227/2015 (Codul Fiscal). 

Articolul 60 din Codul fiscal se referă la scutiri, iar la punctul 2 sunt trecuți IT-iștii:  ”persoanele fizice, pentru veniturile realizate din venituri din salarii și asimilate salariilor prevăzute la art. 76 alin. (1) – (3), ca urmare a desfășurării activității de creare de programe pentru calculator. Încadrarea în activitatea de creare de programe pentru calculator se face prin ordin comun al ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice, al ministrului pentru societatea informațională, al ministrului educației și cercetării științifice și al ministrului finanțelor publice.”

”Motivez neconstituționalitatea articolului de lege criticat pentru nerespectarea egalității în fața legii și a autorităților publice prin aceea că, între contribuabilii persoane fizice care înregistrează venituri de natură salarială se introduce o discriminare în baza domeniului în care activează. Aceasta e o inegalitate a persoanelor fizice salariate în fața legii și în fața autorităților publice care colectează impozitul pe venit.Motivez neconstituționalitatea articolului de lege criticat pentru nerespectarea asigurării unei așezări juste a sarcinilor fiscale prin aceea că criteriul de deosebire între contribuabilii plătitori de impozit pe venituri de natură salarială și contribuabilii neplătitori ai aceluiași impozit, anume domeniul de activitate, nu e permis de niciun alt principiul constituțional. Arăt și că, în speță, nu e vorba de protejarea unei categorii defavorizate, precum în cazul persoanelor cu handicap, unde scutirea are la bază aplicarea art. 50 al Constituției României. În cazul de față, există un vădit și nejustificat criteriu introdus de legiuitorul organic, anume domeniul de desfășurare a activității”, arată, printre altele, Lucian Todoran în motivarea excepției de neconstituționalitate, citat fiind de clujust.ro