6.6 C
București
joi, 28 noiembrie 2024 - 13:43
No menu items!

Curtea Constituțională discută cererile de anulare a primului tur al prezidențialelor. AEP, plângeri penale pentru campania lui Călin Georgescu

spot_img

Curtea Constituţională este aşteptată să decidă joi asupra a două cereri de anulare a primului tur al alegerilor prezidenţiale, depuse de doi competitori electorali, Sebastian Popescu și Cristian Terheș. În sesizarea sa, Sebastian Popescu acuză fraudarea legii electorale de către Călin Georgescu, ”prin finanţare ilegală a întregii campanii electorale”. Joi, și Autoritatea Electorală Permanentă a sesizat Parchetul și Poliția pentru a verifica modul de finanțare a campaniei electorale a lui Călin Georgescu, care a raportat la AEP zero cheltuieli electorale.

„Sunt sesizări care au ajuns la AEP cu dovezi că în anumite localități au apărut afișe cu candidați, inclusiv Florin Georgescu, care nu aveau inscripționat mandatarul financiar. Era un afiș anonim. Am solicitat organelor de anchetă să facă verificări pentru a vedea cine a făcut acele afișe, cine le-a plătit”, a declarat președintele AEP, Toni Greblă, joi, la Digi24.

El a mai spus că Autoritatea Electorală Permanentă a sesizat și ANAF în cazul influencerilor care au promovat campania electorală, pentru a stabili din ce surse au fost plătiți.

Popescu acuză susținerea lui Georgescu „din afara granițelor țării, din partea unor entități statale”

Sebastian Popescu acuză fraudarea legii electorale de către Călin Georgescu, ”prin finanţare ilegală a întregii campanii electorale, având susţinere din afara graniţelor ţării, din partea unor entităţi statale cu scopul de a destabiliza România.”
 
Popescu mai precizează în sesizarea prezentată de Digi 24 că, potrivit Raportului Oficial al AEP, candidatul independent Călin Georgescu a raportat ZERO lei cheltuieli pentru întreaga campanie, „deşi a desfăşurat o activitate amplă de promovare prin materiale online, reuşind să obţină peste 2,1 milioane voturi, ceea ce implică în mod evident resurse logistice şi financiare considerabile”.
 
Și Cristian Terheș a arătat, în ssesizarea sa, că, în cazul lui Călin Georgescu, au existat „o serie de boţi care continuu chemau oamenii să iasă la vot şi să voteze cu un anumit candidat, atât în preziua votului, lucru interzis, cât şi în ziua votului”.
 

Ce prevede legea

Potrivit art. 52, alin. 1 din Legea 370 pentru alegerea Preşedintelui României, Curtea Constituţională anulează alegerile în cazul în care votarea şi stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă de natură să modifice atribuirea mandatului sau, după caz, ordinea candidaţilor care pot participa la al doilea tur de scrutin. În această situaţie, Curtea va dispune repetarea turului de scrutin în a doua duminică de la data anulării alegerilor.

Alineatul 2 al aceluiaşi articol 52 prevede că cererea de anulare a alegerilor poate fi făcută de partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale reprezentate în Consiliul Minorităţilor Naţionale şi de către candidaţii care au participat la alegeri, în termen de cel mult 3 zile de la închiderea votării. Cererea trebuie motivată şi însoţită de dovezile pe care se întemeiază.

CCR trebuie să soluţioneze cererea până la data prevăzută de lege pentru aducerea la cunoştinţa publică a rezultatului alegerilor.

Curtea Constituţională trebuia să valideze, cel târziu până vineri, în lipsa unor contestaţii, rezultatul primului tur al alegerilor pentru preşedintele României, să anunţe numele primilor doi candidaţi clasaţi care se vor confrunta în turul al doilea şi care, conform rezultatelor anunţate de Biroul Electoral Central, sunt Călin Georgescu (independdent) şi Elena Lasconi (USR), şi să asigure publicarea rezultatului în mass-media şi în Monitorul Oficial.

Cel de-al doilea tur de scrutin ar urma să aibă loc în 8 decembrie în ţară şi între 6-8 decembrie în străinătate. Campania electorală pentru cel de-al doilea tur începe în ziua în care s-a adus la cunoştinţa publică ziua votării şi se încheie în preziua votării.

R. Dan