-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:36
No menu items!

Curtea Constituțională din Germania: Serviciile secrete se întind prea mult

spot_img
  • Cornel Filimon
    (corespondență specială)

Judecătorii Curții Constituționale Federale de la Karlsruhe au stabilit, marți, că puterile extinse acordate Oficiului Bavarez pentru Protecția Constituției (PC) încalcă parțial drepturile fundamentale.

La solicitarea Uniunii Creștin-Sociale, reglementările vizând funcționarea Protecției Constituției au fost revizuite în 2016, serviciile secrete din Bavaria fiind dotate cu puteri semnificativ mai mari. Între altele, PC a fost împuternicită să acceseze datele stocate de operatorii de telecomunicații, să localizeze telefoanele mobile și să desfășoare filaje pe termen lung.

În motivare, care se întinde pe mai bine de 150 de pagini, Curtea Constituțională critică pasajele principale din legea de funcționare a Protecției Constituției în Bavaria. Judecătorii s-au aplecat mai puțin asupra instrumentelor prin care acționează serviciile secrete și mai mult asupra condițiilor în care ele pot fi utilizate.

Din perspectiva Curții Constituționale două sunt întrebările esențiale: ce amenințări și cât de grave trebuie să fie ele pentru a justifica sporirea puterii instituțiilor de forță și în ce măsură este nevoie de aprobarea acțiunilor serviciilor secrete de către un judecător independent?

Or, Curtea a ajuns la concluzia că numeroase măsuri luate de serviciile secrete sunt descrise prea vag, mai cu seamă în cazul supravegherii domiciliare, care nu protejează suficient sfera privată. De asemenea, Curtea atrage atenția că întocmirea de profiluri de mișcare, prin urmărirea telefoanelor mobile, reprezintă o încălcare gravă a drepturilor fundamentale

Legea fundamentală lasă legiuitorului ”o marjă de manevră substanțială pentru a face față provocărilor politicii de securitate în domeniul ordinii constituționale. Simultan, Constituția stabilește limite clare în ceea ce privește drepturile și libertățile fundamentale”, a arătat președintele Curții Constituționale, Stephan Harbarth, la prezentarea motivației.

Legea de funcționare a PC din Bavaria a stârnit ample controverse încă de la momentul introducerii sale, fiind adoptată în Parlamentul din München doar cu voturile Uniunii Creștin-Sociale, filiala bavareză a Uniunii Creștin-Democrate. În decembrie, în cadrul audierilor de la Karlsruhe, ministrul de Interne din Bavaria, a respins acuzațiile aduse legii, aducând ca argument necesitatea unui schimb de date mai eficient între instituțiile germane cu atribuții în domeniul securității, pentru prevenirea atacurilor teroriste. În context, Herrmann a amintit de atentatul din 2016, petrecut la târgul de Crăciun din Berlin.

O convingere similară a exprimat politicianul conservator și în 2016, când a subliniat ”provocările din viitor”.”Oficiul pentru Protecția Constituției trebuie consolidat și nu redus, având în vedere vremurile actuale, marcate de amenințări teroriste și de creșterea extremismului de dreapta”.

În urma hotărârii Curții Constituționale, serviciile secrete interne din Bavaria vor fi obligate să explice cu mai multă precizie cum și din ce motiv acționează. În plus, acțiunile acestora vor fi analizate de un organism independent.

Regulamentul Oficiului pentru Protecția Constituției, criticat de Karlsruhe, poate rămâne în vigoare într-o formă limitată până cel târziu la sfârșitul lunii iulie 2023.

Decizia Curții vine în urma sesizării unui grup de apărare a drepturilor fundamentale – ”Societatea pentru Libertăți Civile”. Cum însă plângerea constituțională nu poate fi depusă decât de către ”persoanele care riscă ele însele să fie afectate personal, direct și imediat” de reglementările incriminate, organizația a obținut ca reclamanți trei membri ai ”Asociației Persoanelor Persecutate de Regimul Nazist – Uniunea Antifasciștilor” (VVN-Bda).

De remarcat că VVN-Bda este clasificată drept ”organizație influențată de extrema stângă” în raportul Protecției Constituției din Bavaria. Prin urmare, reclamanții și-au exprimat ”profunda îngrijorare” cu privire la posibilitatea de a fi monitorizați de servicii.