4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 15:56
No menu items!

Curtea Constituțională: Guvernul propune judecătorul român la CEDO

spot_img

Curtea Constituțională: Guvernul propune judecatorul roman la CEDO

Guvernul propune candidaţii la funcţia de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) din partea României. Decizia a fost luată joi de Curtea Constituţională a României (CCR) care a respins sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) privind conflictul de natură constituţională între autoritatea judecătorească şi Executiv.

La finalul discuţiilor de la CCR privind procedura desemnării judecătorului din partea României la CEDO, premierul Victor Ponta a declarat că selecţia de către comisia constituită de Guvern ar fi mult mai rapidă, deoarece la CSM a fost propusă o perioadă de două luni doar pentru desemnarea unor „bieţi” procurori din România, iar Consiliul se confruntă permanent cu probleme de cvorum.

Potrivit premierului, conducerea CSM ar fi susţinut că în Constituţie este prevăzut că acest for propune judecătorii, dar că el a sancţionat imediat „eroarea”, arătând că de fapt Constituţia stabileşte doar că CSM înaintează preşedintelui ţării astfel de propuneri, deci nu este vorba de judecătorul la CEDO.

La jumătatea lunii aprilie, Victor Ponta i-a cerut Avocatului Poporului să sesizeze CCR pentru a clarifica cine anume are atribuţia propunerii judecătorului României la CEDO, respectiv, o comisie guvernamentală sau CSM.

CSM a sesizat, de asemenea, Curtea Constituţională pentru soluţionarea unui conflict de natură constituţională între autoritatea judecătoarească şi Guvern privind modificarea procedurii de numire a judecătorului român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Opinia premierului este că majoritatea ţărilor europene propun un judecător la CEDO printr-o procedură guvernamentală, deoarece în acest caz nu există un „monopol” sau obligaţia ca persoana în cauză să fie judecător.

Andrei Tudor