2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 4:56
No menu items!

„Curăţenie de primăvară” în spitalele publice

spot_img

spital

Toate spitalele publice vor fi controlate de inspecţia sanitară, începând din 1 martie, la capitolul curăţenie, context în care ministrul sănătăţii, Eugen Nicolăescu, le cere preşedinţilor de consilii judeţene să sprijine acţiunea dispusă de la nivel central.

Controalele vor dura până la 31 mai, urmând ca rezultatele să fie făcute publice la sfârşitul lunii iunie, au precizat, duminică, oficialii Ministerului Sănătăţii (MS), într-un comunicat de presă.

Aceste controale au ca scop impulsionarea managerilor de spitale pentru aplicarea corectă a prevederilor legilor sanitare şi efectuarea unor activităţi pentru care este nevoie în primul rând de respect pentru pacienţi. (…)Ministrul sănătăţii consideră că, indiferent de situaţia sistemul sanitar românesc, în prezent, nesatisfăcător atât pentru pacienţi, cadre medicale, cât şi pentru autorităţi, un standard elementar de curăţenie şi igienă trebuie asigurat de către toţi managerii unităţilor sanitare, fapt care ar demonstra respect atât faţă de profesioniştii din sistem cât şi faţă de pacienţi.

Ministerul Sănătăţii

Într-o scrisoare adresată preşedinţilor de consilii judeţene, ministrul Eugen Nicolăescu îi informează pe aceştia în legătură cu „acţiunea de anvergură” care va fi declanşată la 1 martie „cu scopul ducerii la îndeplinire a obiectivelor şi acţiunilor din cadrul programelor privind efectuarea curăţeniei, dezinfecţiei, dezinsecţiei şi deratizării în spitale, precum şi pentru asigurarea, în cantităţi suficiente, a materialelor şi produselor destinate acestor activităţi”.

În acest scop, vă propun şi, totodată, vă adresez rugămintea de susţine demersurile Ministerului Sănătăţii prin asigurarea colaborării dintre structura de specialitate a Consiliului Judeţean şi Direcţia de Sănătate Publică din judeţ.

Eugen Nicolăescu

ministrul sănătăţii

Potrivit MS, scrisoarea către preşedinţii de consilii judeţene vine „ca urmare a numeroaselor exemple apărute în mass media referitoare la condiţiile igienico-sanitare precare din unele unităţi sanitare”.

R.D.