-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:48
No menu items!

CUPA MONDIALĂ. Italia pleacă acasă după meciul cu Uruguay

spot_img

Reprezentativa Italiei a fost eliminată de la Cupa Mondială, după ce a fost învinsă, marţi, cu scorul de 1-0 (0-0), de selecţionata Uruguayului, în ultima etapă a grupei C a competiţiei

italia CM

Echipa sud-americană și-a asigurat, astfel, accederea în optimi.

Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Godin, în minutul 81.

Italia a evoluat în inferioritate numerică din minutul 59, după ce mijlocaşul Claudio Marchisio a primit direct cartonaşul roşu pentru o intrare asupra lui Arevalo Rios.

În minutul 80, italienii au protestat vehement după ce Luis Suarez a încercat să-l lovească cu capul în faţă pe Giorgio Chiellini, iar apoi l-a muşcat de umăr. În minutul 84, unul dintre asistenţii lui Cesare Prandelli a fost trimis în tribună, după ce a avut o altercaţie cu o persoană de pe banca sud-americanilor.

Italia: Buffon – Barzagli, Bonucci, Chiellini – Darmian, Verratti (Thiago Motta ’75), Pirlo, Marchisio, De Sciglio – Balotelli (Parolo ’46), Immobile (Cassano ’71). Selecţioner: Cesare Prandelli.

Uruguay: Muslera – Caceres, Gimenez, Godin, A. Pereira (Stuani ’63) – Gonzalez, Arevalo Rios, C. Rodriguez (Ramirez ’78), Lodeiro (M. Pereira ’46) – Cavani, Suarez. Selecţioner: Oscar Washinton Tabarez.

Arbitri: Marco Rodriguez (Mexic) – Marvin Torrentera (Mexic), Marcos Quintero (Mexic) – Mark Geiger (SUA).

Clasamentul final al grupei D este următorul: 1. Costa Rica – 7 puncte, 2. Uruguay – 6 puncte, 3. Italia – 3 puncte, 4. Anglia – 1 punct.

Costa Rica va întâlni în optimile de finală ocupanta locului secund din grupa C, iar Uruguay va întâlni câştigătoarea grupei C.

Este pentru a doua oară consecutiv când naţionala Italiei părăseşte Cupa Mondială încă din faza grupelor.

În celălalt meci al grupei D, Costa Rica şi Anglia au încheiat la egalitate, scor 0-0.

S.Z.