-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:53
No menu items!

Cunoscut chirurg, anchetat pentru luare de mită, a murit după ce a intrat cu mașina într-un pasaj de pe DN1

spot_img

Chirurgul Cornel Petreanu de la Institutul „Marius Nasta”, care era cercetat pentru luare de mită, a murit într-un accident rutier pe DN1. Medicii care au ajuns la fața locului nu au mai putut să-l salveze. Autoturismul condus de el a intrat în pasajul căii ferate, la Otopeni. În momentul impactului, medicul era singur în mașină.

„La data de 8 octombrie a.c., în jurul orei 9:40, polițiștii orașului Otopeni au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DN1, la km 18, s-a produs un accident rutier, soldat cu rănirea unei persoane.

La fata locului s-au deplasat polițiștii rutieri din Otopeni și ai Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov, iar din primele verificări au constatat faptul că, un bărbat, în timp ce conducea un autovehicul pe DN1, în zona km 18, ar fi intrat în coliziune cu structura pasajului căii ferate, aflată de pe partea dreaptă a direcției de deplasare.

La fața locului s-a deplasat un echipaj medical care a declarat decesul bărbatului respectiv.

A fost anunțat Serviciul de Medicină Legală Ilfov, care urmează să se deplaseze la fața locului, în vederea activităților din competență.

Polițiștii Serviciului Rutier efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitatea situației de față de drept și luarea măsurilor legale care se impun”, au precizat reprezentanții IPJ Ilfov, într-un comunicat de presă.

Doctorul Cornel Petreanu de la Institutul „Marius Nasta”, din Capitală, este unul dintre medicii implicați în dosarul de luare de mită, deschis recent de procurori. În cauză sunt vizați mai mulți doctori din Secția de Chirurgie Toracică a unității medicale. Doi dintre cei vizaţi de anchetă sunt chiar profesori universitari, şefi de lucrări ai Universităţii de Medicină şi Farmacie din București. 

Carmen Buliga