8.5 C
București
joi, 19 decembrie 2024 - 13:00
No menu items!

Cunoscut cântăreț de muzică populară, orgie cu doi minori

spot_img

Cântăreţul de muzică populară Aurică Totolici, fost angajat al Centrului Cultural Dunărea de Jos, a fost arestat pentru 30 de zile, acuzat fiind că ar fi violat cel puţin doi adolescenţi. Este vorba chiar despre elevii săi de la cursurile de canto, doi băieți de 14 și 16 ani, iar faptele s-au petrecut din septembrie 2023 şi până în iulie anul acesta.

Anchetatorii au primit o sesizare de la părintele unui copil, care, la rândul lui lua lecţii de canto împreună cu interpretul de muzică populară Aurică Totolici, din Galaţi. Astfel, oamenii legii au demarat cercetările, au strâns probe, au audiat mai multe persoane şi au reuşit să pună povestea cap la cap.

Din septembrie anul trecut şi până în iulie anul acesta, în urmă cu câteva zile, cântăreţul de muzică populară Aurică Totolici ar fi întreţinut relaţii sexuale cu doi băieţi minori. Au fost strânse toate dovezile, după care anchetatorii au decis să meargă să-l ridice pentru audieri.

Când au ajuns la locuinţa artistului, acesta a refuzat să deschidă uşa, motiv pentru care poliţiştii au fost nevoiţi să o spargă şi să intre peste el în casă, după care a fost ridicat şi dus la audieri. Luni seara, a primit mandat de arestare pentru 30 de zile. Se face anchetă în continuare, mai ales că, potrivit procurorilor, ar putea fi mult mai multe victime ale interpretului.

„La data de 7 iulie 2024, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Galaţi, sub coordonarea prim-procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară la locuinţa unui bărbat, de 59 de ani, din municipiul Galaţi, bănuit de comiterea infracţiunilor de viol săvârşit asupra unui minor, rele tratament aplicate minorului, determinarea sau înlesnirea întreţinerii de acte sexuale sau de natură sexuală între minori’, a transmis IPJ Galați, într-un comunicat.

Ancheta arată că ar fi vorba de mai multe victime minore.

D.Constantin