1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:16
No menu items!

Cum vrea noul guvern de la Sofia să convingă Austria și Olanda să accepte Bulgaria în Schengen

spot_img

Bulgaria va invita experți vamali olandezi și austrieci să observe operațiunile de la granița sa, în încercarea de a atenua îngrijorările care îi împiedică să o accepte în spațiul european de liberă circulație, a declarat pentru Politico premierul Nikolai Denkov.

„Vom încerca să implicăm cât mai mult posibil partenerii din Austria și Olanda, pentru ca aceștia să vadă ce este la frontieră, pentru că nu este ușor acolo”, a spus noul șef al Guvernului de la Sofia, despre maniera în care funcționează punctul de frontieră dintre Bulgaria și Turcia.

Potrivit oficialului, care a avut joi întrevederi cu liderii Austriei și ai Olandei, Mark Rutte și cancelarul Karl Nehammer, cele două state sunt singurele care se mențin sceptice în privința aderării. Rutte și Nehammer își fac griji cu privire la migranții care pot ajunge în Europa, prin intermediul graniței turco-bulgare, un punct de frontieră problematic, care a fost de-a lungul timpului poartă a traficului de droguri, persoane și arme din Orientul Mijlociu către Europa.

Potrivit sursei citate, liderul Executivului de la Sofia se bucură că are drept parteneri cele două țări, de la care se așteaptă la „recomandări tehnice” cu privire la supravegherea polițienească a frontierei turcești.

Acesta a mai spus că la nivel național a fost pusă în funcțiune, prin colaborare cu Europol, o unitate specială pentru combaterea traficului de persoane. Partajarea de expertiză vamală este componenta unui „proiect pilot internațional” lansat în martie de către precedentul Executiv al Bulgariei.

Proiectul este finanțat parțial de Comisia Europeană și este o componentă a procesului de consolidare a încrederii și de a arăta că „facem tot ce este posibil acolo”, a declarat premierul. 

                                                                                                                   Adina Silav