-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:29
No menu items!

Cum vrea Nehammer să împiedice Ucraina să achiziționeze arme

spot_img

Veniturile rezultate din activele ruseşti îngheţate în urma sancţiunilor trebuie folosite pentru reconstrucţia Ucrainei, nu pentru înarmarea acestei ţări, a declarat, joi, cancelarul austriac Karl Nehammer, după ce şeful diplomaţiei europene Josep Borrell propus ca 90% din aceste venituri să fie folosite pentru achiziţia de arme destinate Ucrainei.

Karl Nehammer a precizat că în cazul unor ţări neutre, cum este Austria, acestea au nevoie să primească asigurări că dacă susţin preluarea veniturilor rezultate din activele ruseşti aceşti bani „nu vor fi cheltuiţi pe arme şi muniţii”.

„Discuţia iniţială a fost că trebuie investiţi în reconstrucţia Ucrainei”, a amintit cancelarul austriac. „Mie aceasta mi se pare o sugestie rezonabilă”, a spus Nehammer.

În urma sancţiunilor impuse după lansarea invaziei asupra Ucrainei, statele blocului comunitar împreună cu cele din G7 au blocat accesul Rusiei la circa 300 de miliarde de euro din rezervele sale valutare sau în aur. Din această sumă, UE a îngheţat active ale Băncii Centrale ruse în valoare de circa 190 de miliarde de euro, cea mai mare parte a acestei sume fiind depozitată în Belgia sub forma de titluri de valoare şi sume cash, iar casa de compensare Euroclear se ocupă de gestionarea acestor active.

Conform planului sugerat de Borrell şi care este discutat la summitul european de joi şi vineri, 90% veniturile produse de aceste active ruseşti îngheţate, cum ar fi dobânzile, ar urma să fie transferate Facilităţii Europene pentru Pace (EPF), un fond extrabugetar constituit din contribuţii ale statelor UE şi prin care se oferă asistenţă militară statelor terţe, dar care a fost folosit în principal pentru înarmarea Ucrainei. Diferenţa de 10% ar urma să fie folosită pentru proiecte destinate industriei militare ucrainene. Şeful diplomaţiei UE a estimat la circa 3 miliarde de euro anual veniturile rezultate din activele ruseşti îngheţate.

                                                                                                           Adina Bucur