-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 10:00
No menu items!

Cum vrea Guvernul să acopere reducerea CAS

spot_img

Reducerea CAS va fi compensată din sume atrase prin controale la persoane fizice cu venituri mari, dar şi prin recuperarea debitelor cu noua Lege a insolvenţei

contabilitate

Impactul negativ generat asupra bugetului prin reducerea CAS, calculat la 4,8 miliarde lei pentru 2015, va fi acoperit de Guvern, printre altele, din sume atrase prin controale la persoane fizice cu venituri mari, dar şi cu surse din străinătate şi prin recuperarea debitelor prin noua Lege a insolvenţei.

Potrivit MEDIAFAX, care citează proiectul de lege pentru reducerea CAS (proiect care nu este supus dezbaterii publice), pentru a obţine mai mulţi bani la buget, Guvernul va relansa campania de notificare prin transmiterea de scrisori către contribuabilii care prezentau riscul de nedepunere a declaraţiei de venit din străinătate.

Alte surse pe care Guvernul le ia în calcul pentru a compensa, anul viitor, impactul negativ sunt: îmbunătăţirea sistemului de colectare a impozitelor şi taxelor care vizează recuperarea arieratelor fiscale înregistrate de contribuabilii mijlocii, prevenirea şi combaterea muncii nedeclarate şi/sau subdeclarate, în scopul sprijinirii concurenţei loiale în mediul de afaceri şi a protejării angajaţilor prin creşterea nivelului de securitate socială, dezvoltarea analizei de risc generalizată la nivelul întregii activităţi de administrare fiscală, în baza informaţiilor de natură fiscală despre contribuabili, precum şi dezvoltarea aplicaţiilor informatice în vederea efectuării de analize ale rezultatelor acţiunilor de inspectie fiscală, în scopul confirmării criteriilor de risc şi a furnizării de informaţii pentru analizele de risc viitoare, întărirea controlului vamal, continuarea simplificării accesului contribuabilului la propriul dosar fiscal prin crearea posibilităţii de accesare a informaţiilor privind propriile obligaţii fiscale (S.M.S., e-mail) şi a plaţii electronice a acestora (card, S.M.S.) catre Trezorerie, continuarea simplificării declaraţiilor fiscale precum şi dezvoltarea declarării electronice, implementarea procedurilor şi dezvoltarea unui sistem informatic pentru realizarea schimbului automat de informaţii cu statele membre UE începând cu anul 2015 în conformitate cu prevederile Directivei 2011/16/UE.

Guvernul consideră, în acelaşi timp, că modificările survenite asupra Legii insolvenţei 85/2006 vor permite recuperarea debitelor curente şi diminuarea volumului arieratelor şi se bazează la încasări suplimentare pe finalizarea demersurilor necesare organizării activităţii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală, care să permită operaţionalizarea completă a acestei structuri, dar şi pe intensificarea verificărilor la persoanele fizice cu averi mari, conform Codului de procedură fiscală, şi relansarea campaniei de notificare prin transmiterea de scrisori către contribuabilii ce prezentau riscul de nedepunere a declaraţiei de venit din străinătate.

Pentru acest an, impactul negativ va fi compensat din veniturile încasate suplimentar din impozitul pe construcţii. Astfel, potrivit documentului, impozitul pe construcţii proiectat pentru anul 2014, în valoare de 488 milioane lei, a fost declarat la o valoare de 1,449 miliarde lei şi încasat la primul termen de plată în sumă de 710,4 milioane lei.

Documentul prevede reducerea cotele plătite de angajatori, în funcţie de condiţiile de muncă, pentru contribuţia de asigurări sociale datorată sistemului public de pensii de la 20,8% la 15,8% pentru condiţii normale de muncă, de la 25,8% la 20,8% pentru condiţii deosebite de muncă şi de la 30,8% la 25,8% pentru condiţii speciale de muncă şi pentru alte condiţii de muncă.

Impactul negativ total este calculat la 850 milioane lei pentru acest an, la 4,86 miliarde lei pentru 2015, la 5,2 miliarde lei pentru 2016, la 5,5 miliarde lei pentru 2017 şi tot la 5,5 miliarde lei pentru 2018.