1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:57
No menu items!

Cum vrea Guvernul Ciolacu să taie pensiile speciale

spot_img

Primele pensii speciale tăiate vor fi cele ale parlamentarilor, în timp ce pensiile de serviciu ale militarilor și magistraților vor fi raportate la alte perioade, mai lungi, de activitate decât în prezent. Acestea sunt, potrivit unor surse guvernamentale, principalele modificări ce urmează a fi aduse sistemului actual de pensii, discutate, vineri, într-o primă întâlnire de lucru la Guvern, de noul premier Marcel Ciolacu cu miniștrii Muncii și Justiției, Marius Budăi și Alina Ghorghiu.

Așadar, parlamentarii vor pierde pensiile uriașe, ce cumulează acum, 7 salarii brute. Acest lucru nu se va întâmpla, însă, imediat, actul normativ ce va conține modul în care vor fi tăiate aceste pensii ale demnitarilor urmând să prevadă și o perioadă de grație până la aplicare. 

În privința magistraților, pensia acestora se va calcula în funcție de veniturile din ultima lună lucrată, și nu în funcție de veniturile din ultimele 12 luni lucrate, așa cum prevedeau amendamentele aduse în Parlament. 

În schimb, veniturile din ultimele 12 luni ar urma să fie luate în calcul în cazul pensiilor militarilor, și nu veniturile din ultimele 6 luni așa cum era prevăzut. 

Pentru a nu genera noi pensionări masive din sistemul de apărare și de justiție, dar și pentru a nu descuraja angajările, și în cazul calculului pensiei magistraților și militarilor, noua lege va conține o perioadă de grație de 5 ani până când se va trece la creșterea perioadei de contributivitate. Prin urmare, în primii 5 ani se va adăuga doar câte o lună de contributivitate la fiecare 6 luni, ceea ce înseamnă o creștere totală a perioadei de contributivitate cu 9 luni. Apoi, creșterea se va aplica accelerat.

Modificările aduse sistemului de pensii vor fi transmise din nou Comisiei Europene, însă  Parlamentul va fi convocat peste două săptămâni pentru votul final pe proiectul pregătit de Guvernul Ciolacu. 

O nouă întâlnire de lucru este programată marți la Guvern.

R. Dan