6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 2:29
No menu items!

Cum vor scăpa parlamentarii de răspundere penală UPDATE

spot_img

Parlament_plen_SZ

Comisia juridică a Camerei Deputaților a modificat un articol din Codul Penal prin care se schimbă definiţia funcţionarului public în aşa fel încât din această categorie să fie scoşi parlamentarii şi cei care au profesii liberale, dar și președintele României.

Conform noilor prevederi ce urmează a fi votate, marți, în Parlament „sunt exceptaţi de la dispoziţiile art. 147, Preşedintele României, deputaţii şi senatorii, precum şi persoanele care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unei profesii liberale, în baza unei legi speciale şi care nu sunt finanţaţi de la bugetul de stat, aceştia răspunzând penal, civil sau administrativ în conformitate cu dispoziţiile legilor speciale în baza cărora îşi desfăşoară activitatea, precum şi cu dispoziţiile dreptului comun, cu respectarea dispoziţiilor prezentului alineat”.

Cum în legislaţia penală românească se aplică legea penală mai favorabilă, dacă aceste modificări vor fi adoptate toţi parlamentarii care sunt anchetaţi/trimişi în judecată pentru abuz în serviciu sau alte infracţiuni de serviciu vor scăpa de răspunderea penală. (Cristi Ciupercă)

În ciuda opoziției președintelui Traian Băsescu dar și a directorului ANI, Horia Georgescu, prin votarea modificărilor, practic, dezincriminarea conflictului de interese și scoaterea parlamentarilor din categoria funcționarilor publici presupune ca președintele, deputații și senatorii să nu mai poată fi verificați de ANI și nici să nu mai poată fi cercetați de procurori pentru fapte de corupție care se aplică funcționarilor publici, cum ar fi, de exemplu, abuzul în serviciu.  

Potrivit președintelui ANI, s-a creat astfel o super-imunitate a parlamentarilor. Primarii și șefii consiliilor jJudețene au rămas, în schimb, în categoria funcționarilor publici, având în vedere că sunt ordonatori de credite, dar, în ceea ce privește infracțiunea de conflict de interese, s-a redus pedeapsa de la 5 la 3 ani. Mai mult, în cazul săvârșirii infracțiunilor de gestiune frauduloasă, înșelăciune, delapidare, abuz în serviciu prin care s-a adus o pagubă, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății învinuitul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul, limitele pedepsei se reduc la jumătate. De asemenea, dacă prejudiciul cauzat și recuperat este de până la 100 de mii de euro se poate aplica pedeapsa cu amendă iar dacă prejudiciul este de până la 50 de mii de euro și se recuperează integral, se va aplica doar sancțiune administrativă înscrisă în cazierul judiciar.

De asemenea, deputații au mai votat sancționarea cu amendă de la 150 la 500 de lei pentru insultă și de la 500 la 13.000 de lei pentru calomnie.

Este posibil ca Traian Băsescu să nu promulge aceste modificări și să întoarcă legea la Parlament pentru reexaminare. (Nicoleta Vera)

Este posibil ca Traian Băsescu să nu promulge aceste modificări și s întoarcă legea la Parlament pentru reexaminare.