Regia Autonomă de Transport București (RATB) a anunțat schimbarea parțială a modalității de control, astfel că, începând de vineri, în orele de vârf, echipe de control vor fi prezente în stațiile RATB cu flux major de călători și vor face verificarea la urcarea în vehicule.
Potrivit unui comunicat al RATB, Regia a inițiat un proiect-pilot privind schimbarea parțială a procedurii, în sens preventiv, pentru a veni în sprijinul călătorilor și pentru a crește gradul de conștientizare asupra necesității achitării călătoriei.
”În orele de vârf (în intervalele 6:00-9:00 și 17:00-19:00), echipe de control vor fi prezente în stațiile RATB cu flux major de călători și vor verifica la urcarea în vehicule existența titlurilor de călătorie, îndrumându-i către centrele de vânzare pe cei care nu dețin titluri valabile. În afara intervalului orar menționat, activitatea de control se va desfășura normal”, precizează compania publică de transport urban.
La sfârșitul lunii iulie, după încheierea proiectului-pilot, vor fi făcute evaluări pentru a stabili măsurile care urmează a fi luate în continuare.
T.S.