-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:13
No menu items!

Cum vede Comisia Europeană economia României. Estimarea privind creșterea PIB, mai pesimistă decât cea a autorităților

spot_img

Cum vede Comisia Europeană economia României. Estimarea privind creșterea PIB, mai pesimistă decât cea a autorităților

Comisia Europeană estimează o creștere economică de 1,6% în acest an, față de 2,2% cât indică ultimele declarații ale guvernanților, dar și cât anunța Executivul de la Bruxelles în prognoza de toamnă 2012. Și pentru anul viitor Comisia se așteaptă la o creștere a Produsului Intern Brut (PIB) de 2,2%, față de 2,7% în prognoza anterioară.

”Ne așteptăm ca activitatea economică să-și revină modest și să avanseze cu 1,6% în 2013. Stimulentele pentru creșterea PIB rămân cererea internă (respectiv consumul – n.r.), având investițiile ca și contributor net la acest avans”, se arată în prognoza de primăvară a Comisiei Europene.

Ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, anunța la finalul lunii aprilie că România va avea, în acest an, o creștere economică peste așteptăr și peste cea care a stat la baza bugetului pe 2013. Astfel, Voinea spunea că vom avea o creștere a PIB, în 2013, de peste 2,2%, față de 1,6% în prognoza oficială.

În prima parte a acestui an, cheltuielile cu investițiile publice, inclusiv co-finanțările de proiecte europene, au scăzut substanțial, așa cum reiese din ultima execuție bugetară.

Investițiile publice ale României ar trebui susținute de o îmbunătățire a absorbției fondurilor europene. Consumul guvernamental este prognozat să abă o contribuție modestă, dar pozitivă, la creșterea economică. Și consumul privat va avea un aport pozitiv la PIB, deși, cel mai probabil, va fi ținut în frâu de nevoia gospodăriilor de a-și ține cheltuielile sub control”, se mai arată în prognoza CE.

Per ansamblu, Comisia vede evoluții pozitive în economia României, cu prognoze mai bune în privința șomajului și a creșterii prețurilor , dar mai proaste față de prognoza din toamna lui 2012 în privința exporturilor și a creșterii economice.

Astfel, CE se așteaptă la o creștere a exporturilor de numai 2,5% în acest an, față de prognoza anterioară în care anunța un avans de 3,9%. Pentru 2014, estimarea indică un avans al exporturilor de 4% față de 5,9% în prognoza de toamnă.

”Contribuția negativă a sectorului extern va fi cauzată de recuperarea slabă a principalilor parteneri de export ai României și de o creștere a importurilor”, arată Comisia.

În privința evoluțiilor neprevăzute care ar putea influența prognoza de creștere economică, Executivul de la Bruxelles amintește, ca factori pozitivi, o evoluție peste așteptări a agriculturii, dar și o absorbție mai bună a fondurilor europene. Ca factori negativi, CE vede riscantă o reducere mai amplă decât estimările a creditării interne.

Cosmina Croitoru