-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:00
No menu items!

Cum va putea ANAF să plătească chiriile pentru starea de urgență (Lege)

spot_img

Dincolo de intenţia generoasă, Legea 62/2020 transformă ANAF în instituție de credit, iar specialiștii din ministere mai au două săptămâni pentru a elabora procedurile de punere în aplicare. Cu alte cuvinte, o lege care se va putea aplica numai după ce vor fi publicate legendarele „norme metodologice”, scrie un contributor specializat al platformei Republica.ro

În Monitorul Oficial nr.425 din 21 mai 2020, a fost publicată Legea nr.62 din 20 mai 2020 privind aplicarea unor facilități de la plata chiriei pentru perioada aferentă stării de urgență.
Beneficiul prevăzut de lege constă în plata chiriei de către ANAF prin organele sale teritoriale şi recuperarea ulterioară a sumelor anticipate de către agenţie de la chiriaşi în rate egale după terminarea perioadei pentru care a fost amânată plata. Înainte de a se adresa cu cerere organului fiscal pentru ca acesta să plătească contravaloarea folosinţei bunului imobil, chiriaşul trebuie să fi semnat un act adiţional cu locatorul pentru amânarea la plata a chiriei.

„Actul adiţional menţionat va fi unul dintre documentele pe care chiriaşul va trebui să le ataşeze cererii de plată pe care o va face către ANAF, alături de contractul de închiriere şi un document care să dovedească imposibilitatea locatarului de a plătii chiria pe durata perioadei de amânare convenită cu locatorul. Iată că ajungem deja la o contradicţie cu alineatul (1) al aceluiaşi articol prim al legii în care se prevedea doar necesitatea scăderii veniturilor/încasărilor cu cel puţin 15% în luna martie pentru profesionişti sau „afectarea economică” a persoanelor fizice. Vedem cum va tranşa executivul această divergenţă între două alineate ale aceluiaşi articol prin normele metodologice. (…) Rămâne să vedem care persoane fizice vor fi considerate în imposibilitatea de a-şi plăti chiria şi a beneficia de „ajutorul”, precum şi documentele care să le susţină pretenţiile.”

Analiza integrală poate fi citită aici.