-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:57
No menu items!

Cum va negocia Florin Cîțu refacerea coaliției de guvernare. Ce oameni de la USR PLUS vor avea INTERZIS

spot_img

Noul președinte al PNL Florin Cîțu va trebui, în zilele următoare, să demareze negocierile pentru refacerea coaliției de guvernare cu USR PLUS, în condițiile în care această formațiune va accepta negocieri cu premierul, pe care l-au contestat. Cîțu susține că dacă nu va reuși să aducă USR PLUS la masa negocierilor, va demara discuții cu toate partidele parlamentare, în afară de AUR.

Florin Cîțu a declarat că va face tot posibilul pentru refacerea coaliției de guvernare.

”Eu vă spun că vom avea Guvern și vă spun că vom face tot ceea ce este posibil ca România să aibă un Guvern în prag de iarnă”, a declarat Cîțu, duminică, la Romexpo.

Surse politice au explicat că și păstrarea lui Ludovic Orban la șefia Camerei Deputaților este tot un pas către negocierile cu USR PLUS, deoarece formațiunea lui Barna și Cioloș nu îl mai vrea pe Cîțu premier. 

În cadrul negocierilor, care vor fi demarate după congresul USR PLUS, PNL vrea să impună formațiunii care a ieșit de la guvernare să revină, dar cu condițiile ca Vlad Voiculescu, Ioana Mihăilă, Stelian Ion, Cătălin Drulă sau Ciprian Teleman să nu mai fie pe lista celor nominalizați ca miniștri USR PLUS.

Dacă USR PLUS va depune totuși moțiunea împotriva guvernului Cîțu, coaliția nu va mai putea fi refăcută, astfel că premierul va încerca să negocieze cu toți parlamentarii, din toate partidele politice, în afară de AUR. Pentru a forma majoritatea, Cîțu va trece chiar la strategia negocierilor ”la bucată” cu parlamentari, inclusiv de la PSD.

Marilena Nedelcu