-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:52
No menu items!

Cum va fi vremea vineri, 2 mai, în ţară, în Bucureşti, la munte şi la mare

spot_img

 Cod Galben de ploi în opt judeţe din Moldova, din această seară până vineri dimineaţă

Vineri, vremea va fi în general instabilă în zonele de deal şi de munte, dar şi în sud-vestul ţării, unde temporar înnorările se vor accentua şi, în special după-amiaza şi la începutul nopţii, vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

În restul teritoriului astfel de fenomene se vor semnala pe areale restrânse. Izolat cantităţile de apă vor depăşi 15…20 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16…18 grade pe litoral şi în depresiuni şi 24…25 de grade local în Moldova şi Muntenia, iar cele minime se vor încadra între 3 şi 13 grade. În orele dimineţii, în partea de sud-est a teritoriului, izolat va mai fi ceaţă.

În București vremea va fi uşor instabilă. În partea a doua a zilei, temporar înnorările se vor accentua şi vor fi posibile ploi de scurtă durată, descărcări electrice şi unele intensificări ale vântului. Temperatura maximă va fi de 22…23 de grade, iar cea minimă de 9…11 grade.

La munte vremea va fi în general instabilă. Cerul va prezenta înnorări temporar accentuate şi, mai ales după-amiaza şi în prima parte a nopţii, vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat cantităţile de apă vor depăşi 15…20 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. Temperatura aerului nu se va modifica semnificativ faţă de ziua precedentă.

La mare vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil şi izolat, ziua, vor fi condiţii pentru averse slabe. Local se va forma ceaţă dimineaţa. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 şi 19 grade, iar cele minime între 11 şi 13 grade.

C.A.