1.8 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 19:06
No menu items!

Cum va fi vremea până pe 9 noiembrie

spot_img

Vremea va fi mult mai rece decât în mod obişnuit

iarnaa

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 27 octombrie – 9 noiembrie, pentru toate regiunile din ţară: Banat, Crişana, Transilvania, Maramureş, Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia şi la munte.

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

BANAT

Intervalul de prognoză va debuta cu o vreme uşor mai rece decât în mod obişnuit în această perioadă din an, cu valori medii ale temperaturilor maxime de 9…11 grade şi ale minimelor uşor peste pragul de îngheţ. De la mijlocul săptămânii, după data de 30 octombrie, vremea se va încălzi uşor şi treptat de la o zi la alta, astfel că maximele diurne vor ajunge în a doua parte a intervalului de referinţă la 14…15 grade, în medie, reprezentând valori uşor peste cele normale pentru începutul lunii noiembrie. Semnificativ va fi saltul în privinţa regimului termic nocturn, minimele ajungând la valori peste cele climatologic specifice perioadei, cu minime, în medie, de 6…8 grade.

Probabilitatea de ploaie va creşte în ultimele zile ale intervalului de prognoză.

CRIŞANA

În prima săptămână a intervalului de prognoză, regimul termic diurn va fi caracterizat de valori în jurul celor obişnuite la sfârşit de octombrie şi început de noiembrie, cu valori medii de 11…12 grade. Pentru a doua săptămână, după data de 3 noiembrie, se estimează o creştere de temperatură, astfel că maximele pot fi uşor mai ridicate decât mediile climatologic specifice perioadei, ajungând la o medie de 13…15 grade. Această tendinţă o va avea şi regimul temperaturilor nocturne, relativ scăzute în primele zile, când media regională a minimelor va fi de 0….3 grade, apoi în creştere treptată, chiar semnificativă la mijlocul celei de-a doua săptămâni, când vor fi în medie 5…7 grade.

Probabilitatea de ploaie va creşte după data de 5 noiembrie.

TRANSILVANIA

Intervalul de prognoză va debuta cu o vreme rece, mai ales în cursul nopţilor şi al dimineţilor, când vor fi valori medii negative ale temperaturilor minime, de -5…-2 grade, chiar mai scăzute în zonele depresionare. În acelaşi timp, regimul termic diurn va fi caracterizat de valori apropiate de cele climatologic specifice perioadei din an, cu o medie a maximelor de 9 la 12 grade în prima săptămână. Apoi încălzirea uşoară şi treptată a vremii se va concretiza prin valori medii ale maximelor de 11…13 grade şi ale minimelor de 0…3 grade, ceva mai scăzute în partea de est a regiunii.

Probabilitatea de ploaie va fi în creştere în ultimele zile ale intervalului de prognoză.

MARAMUREŞ

Regimul termic diurn va fi caracterizat de valori ce se vor situa în jurul mediilor climatologice specifice acestei perioadei din an, cu medii ale maximelor de 10…12 grade, în uşoară creştere în cea de-a doua săptămână. Temperaturile nocturne de la începutul intervalului vor caracteriza o vreme mai rece decât în mod obişnuit la sfârşitul lunii octombrie, cu minime în medie de -2…1 grad. În schimb, după data de 3 noiembrie până la sfârşitul intervalului, regimul termic al minimelor va fi în creştere, cu medii de 4…6 grade, valori mai ridicate decât normalul datei.

Probabilitatea de ploaie va fi în creştere după data de 5 noiembrie.

MOLDOVA

Până în jurul datei de 2 noiembrie, vreme se va menţine mult mai rece decât în mod obişnuit în această perioadă din an, cu precădere la începutul intervalului, când valorile minime, mediate pe regiune, vor fi de -5…0 grade, iar cele maxime de 5…8 grade. Apoi, încălzirea treptată a vremii va aduce temperaturile chiar uşor peste cele climatologic specifice pentru prima decadă de noiembrie, cu minime de 3…6 grade şi maxime de 12…14 grade, valori medii regionale.

În prima săptămână vor fi posibile doar burniţe pe spaţii restrânse, în ultimele zile ale intervalului de referinţă va creşte probabilitate de ploaie.

DOBROGEA

Dacă în primele zile vremea va fi mult mai rece decât ar fi normal la această dată calendaristică (valori maxime de 6…7 grade şi minime de 1…4 grade, în medie), începând din 30 octombrie vremea se va încălzi uşor şi treptat. Valorile termice vor deveni apropiate de norma perioadei, iar la sfârşitul intervalului se pot situa chiar peste mediile climatologice specifice începutului de noiembrie. Astfel, temperaturile maxime vor creşte de la medii de 10…12 grade la 14…16 grade, iar minimele nocturne vor ajunge la un ecart între 5 şi 9 grade.

Vor fi precipitaţii predominant sub formă de ploaie, local în primele două zile, iar la sfârşitul intervalului de prognoză probabilitatea de ploaie va fi destul de ridicată.

MUNTENIA

Vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă din an în primele zile ale intervalului, astfel că valorile maxime vor fi de 5…8 grade, iar cele minime de -1…3 grade, în medie. După data de 30 octombrie, valorile diurne vor creşte uşor, astfel că, treptat, regimul termic va deveni apropiat de cel specific perioadei, cu maxime în cea de-a doua săptămână în medie de 13…15 grade. Foarte reci vor fi şi primele nopţi ale intervalului, cu o medie în jurul a 0 grade, dar după data de 30 octombrie se vor înregistra temperaturi în creştere, ce vor ajunge la o medie regională de 3…6 grade.

Precipitaţii slabe, mixte, vor fi pe spaţii restrânse în primele zile. Ploi vor mai fi posibile şi spre sfârşitul intervalului.

OLTENIA

Vremea va fi mult mai rece decât ar fi normal în această perioadă din an în primele zile ale intervalului, astfel că valorile maxime vor fi de 5…7 grade, iar cele minime de -1…3 grade, în medie. După data de 30 octombrie, valorile diurne vor creşte uşor, astfel că, treptat, regimul termic va deveni apropiat de cel specific perioadei, cu maxime în cea de-a doua săptămână, în medie, de 13…14 grade. Tendinţa de încălzire de la o zi la alta se va concretiza şi prin minime nocturne în creştere, ce vor ajunge la o medie regională de 4…6 grade.

Precipitaţii neînsemnate cantitativ, mai ales ploi, vor fi în primele zile. Probabilitatea de ploaie va creşte apoi după data de 6 noiembrie.

LA MUNTE

Regimul termic diurn va fi în creştere uşoară şi treptată, de la o medie de 4…6 grade în prima săptămână, la 7…9 grade în cea de-a doua, când temperaturile vor deveni uşor mai ridicate decât mediile climatologice specifice perioadei. Mai semnificativă va fi creşterea temperaturilor minime, de la valori negative în prima săptămână, cu o medie de -3…-1 grad, la valori de 1…3 grade în cea de-a doua.

Probabilitatea pentru precipitaţii va creşte după data de 5 noiembrie.