1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 12:52
No menu items!

Cum va fi vremea până pe 16 noiembrie. Ce temperaturi vor fi şi cât va ploua în fiecare regiune a ţării

spot_img

ANM a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 3 – 16 noiembrie

toamna

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

BANAT

Până în data de 7 noiembrie, vremea se va încălzi de la o zi la alta, devenind deosebit de caldă pentru prima decadă a lunii noiembrie, astfel că valorile maxime vor fi de 16…19 grade, iar cele minime vor ajunge la 8…10 grade, în medie. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni de prognoză, temperatura aerului va fi în scădere uşoară, însă valorile se vor menţine în general peste cele climatologic specifice, fiind de aşteptat maxime diurne de 14…17 grade şi minime de 5…8 grade, imediat pe regiune.

Începând din data de 8 noiembrie creşte probabilitatea pentru ploi slabe, locale.

CRIŞANA

În prima săptămână a intervalului de prognoză, regimul termic diurn va fi caracterizat de valori în creştere de la o zi alta, astfel încât vremea va deveni deosebit de caldă pentru această perioadă din an; maximele vor fi în medie de 16 …19 grade, iar minimele nocturne de 5…9 grade. Apoi, deşi vor marca o scădere treptată, temperaturile se vor menţine mai ridicate decât cele înregistrate în mod obişnuit în a doua decadă a lunii noiembrie, cu valori diurne de 13…17 grade şi minime nocturne de 6…8 grade, medie regională.

După data de 8 noiembrie va creşte probabilitatea pentru ploi slabe, cu caracter local.

TRANSILVANIA

Intervalul de prognoză va debuta cu o vreme apropiată de normalul termic al perioadei. Apoi, în a doua parte a săptămânii, vremea va deveni mult mai caldă decât ar fi normal la această dată, cu precădere în zonele mai înalte de relief, astfel că, în medie pe regiune, vor fi maxime de 15…17 grade şi minime de 2…5 grade. Deşi a doua săptămână a intervalului de referinţă va aduce o scădere uşoară şi treptată a temperaturii aerului, valorile vor fi în continuare mai ridicate decât mediile climatologice specifice în prima jumătate a lunii noiembrie, cu maxime de 10 la 14 grade şi minime de 2…4 grade, mediat pe regiune.

În a doua parte a intervalului de prognoză vor fi posibile ploi slabe, pe spaţii restrânse.

MARAMUREŞ

Până spre sfârşitul primei săptămâni de prognoză, vremea se va încălzi de la o zi la alta, devenind deosebit de caldă pentru data din calendar, astfel că, în medie, valorile maxime vor fi de 16…18 grade, iar cele minime între 3…6 grade, mai mici în primele nopţi, cu precădere în zonele joase de relief. În partea a doua a intervalului, temperatura aerului va fi în scădere uşoară, însă valorile se vor menţine peste cele climatologic specifice, fiind de aşteptat maxime diurne de 12…15 grade şi minime de 2…5 grade, mediat pe regiune.

În ultimele zile ale intervalului de referinţă creşte probabilitatea pentru ploi slabe, pe areale restrânse.

MOLDOVA

Primele două zile vor fi caracterizate de o vreme relativ rece, cu valori medii de 8…11 grade ziua şi 0…2 grade noaptea. Apoi vremea se va încălzi până spre sfârşitul săptămânii, cu precădere în zonele mai înalte de relief, astfel că, mediat pe regiune, se vor atinge valori diurne de 13…15 grade, în timp ce minimele vor fi 3…6 grade. În a doua parte a intervalului de referinţă se estimează o scădere de temperatură, nesemnificativă însă, astfel că temperaturile vor fi în marea lor majoritate peste mediile climatologice specifice, cu maxime de 10…12 grade şi minime de 3…5 grade, în medie.

Probabilitatea de ploaie se va menţine redusă pe tot parcursul intervalului de referinţă.

DOBROGEA

Până spre sfârşitul primei săptămâni de prognoză, vremea se va încălzi de la o zi la alta, devenind mai caldă decât în mod obişnuit pentru data din calendar, astfel că, în medie, valorile maxime vor fi de 15…16 grade. Apoi, deşi se estimează o scădere uşoară şi treptată a temperaturilor diurne, acestea vor fi în continuare peste mediile climatologice specifice în a doua decadă de noiembrie, respectiv 12…14 grade, în medie. Minimele nocturne vor caracteriza o vreme relativ rece în primele nopţi ale intervalului, apoi vor fi în creştere, menţinându-se relativ constante până spre sfârşitul celei de-a doua săptămâni, într-un ecart mediu de 4 la 8 grade.

După data de 8 noiembrie va creşte probabilitatea pentru ploi locale, în general slabe.

MUNTENIA

Până spre sfârşitul primei săptămâni de prognoză, vremea se va încălzi de la o zi la alta, amiezele devenind mai calde decât ar fi normal pentru data din calendar, în special în zonele mai înalte de relief, astfel că valorile maxime vor ajunge la o medie regională de 14…17 grade. În partea a doua a intervalului, temperaturile diurne se vor menţine relativ constante, uşor peste mediile climatologice ale perioadei, la valori de 12…14 grade. În privinţa valorilor minime, acestea vor caracteriza o vreme relativ rece în primele nopţi, când vor fi 1…3 grade, apoi se vor menţine într-un ecart mediu pe regiune de 3…6 grade.

După data de 8 noiembrie, va creşte probabilitatea de apariţie a ploilor slabe, cu caracter local.

OLTENIA

Vremea va fi relativ rece la debutul intervalului, cu precădere în zonele joase de relief. Apoi temperaturile vor creşte treptat, până la o medie de 14…17 grade, valori mai ridicate decât cele climatologic specifice, în special în zonele deluroase, urmând a se menţine relativ constante pe parcursul celei de-a doua săptămâni, cu un ecart mediu de 11…14 grade. Tendinţa de încălzire se va concretiza şi prin minime nocturne în creştere, de la o medie regională de 1…4 grade în primele nopţi la valori de 4…7 grade.

Probabilitatea pentru ploi slabe, locale va creşte după data de 8 noiembrie.

LA MUNTE

Regimul termic diurn se va situa în mare parte a intervalului de prognoză peste cel climatologic normal, în special în jurul datei de 7 noiembrie, când va caracteriza o vreme deosebit de caldă. Astfel, valorile diurne se vor situa într-un ecart mediu de 8 la 14 grade. Minimele nocturne, relativ scăzute în primele nopţi, vor avea aceeaşi tendinţă de creştere, urmând a se situa peste mediile multianuale ale datei, în medie între 2 şi 4 grade.

Probabilitatea pentru precipitaţii locale, slabe, mai ales sub fomă de ploaie, va creşte după data de 9 noiembrie.