13.9 C
București
sâmbătă, 2 noiembrie 2024 - 23:29
No menu items!

Cum va fi vremea până în luna ianuarie. HARTA meteorologilor

spot_img

Valorile termice vor fi în general apropiate de mediile multianuale în aproape toata ţara

vremea iarna

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a realizat o estimare sezonieră a temperaturilor şi a cantităţilor de precipitaţii pe teritoriul României, până în luna ianuarie a anului viitor.

Estimările sezoniere sunt realizate de către Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia şi au un grad de realizare de aproximativ 60%. Este estimată distribuţia temperaturilor medii lunare, precum şi distributia cantităţilor lunare de precipitaţii, iar fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.

NOIEMBRIE

Valorile termice se vor situa peste medii în sud-est şi local în sud şi vest, iar în restul zonelor acestea pot fi apropiate de limitele normale.

harta noiembrie

Cantităţile lunare de precipitaţii vor prezenta o tendinţă de excedent în regiunile centrale şi local în cele vestice şi nordice, iar în restul teritoriului vor avea valori apropiate de mediile climatologice.

harta noiembrie 2

DECEMBRIE

Valorile termice vor fi în general apropiate de mediile multianuale în aproape toata ţara, local în sud-estul şi sudul ţării fiind posibile temperaturi medii lunare mai ridicate decât în mod obişnuit.

harta decembrie

Cantităţile lunare de precipitaţii se vor situa în limitele climatologice în majoritatea zonelor, local în centrul ţării fiind posibile valori peste medii, iar în sud şi vest sub norme.

harta decembrie 2

IANUARIE

Temperatura aerului va avea valori apropiate de mediile climatologice în cea mai mare parte a ţării, posibil local mai ridicate decat normalul în vest, sud şi sud-est.

harta ianuarie

Cantităţile lunare de precipitaţii vor fi apropiate de mediile multianuale în estul şi sudul ţării, dar vor avea o tendinţă de excedent în celelalte regiuni.

harta ianuarie 2

harta ianuarie 3