2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 4:08
No menu items!

Cum va fi vremea până pe 5 octombrie. Ce temperaturi vor fi şi cât va ploua în fiecare regiune a ţării

spot_img

ANM a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 22 – 14 septembrie

inceput-de-toamna

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 22 septembrie – 5 octombrie, pentru toate regiunile din ţară: Banat, Crişana, Transilvania, Maramureş, Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia şi la munte.

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

BANAT

La începutul intervalului de prognoză valorile termice vor scădea accentuat, astfel încât, în perioada 23 – 26 septembrie, vremea va fi rece, cu maxime, în medie, de 15…16 grade şi minime între 5 şi 8 grade. Din 28 septembrie temperaturile vor creşte până la valori medii diurne de 18…20 de grade şi în jur de 8 grade în timpul nopţilor, apoi se vor menţine relativ staţionare.

Va ploua pe arii extinse în primele două zile, iar cantităţile de apă vor fi mai însemnate pe 22 septembrie. Ploi slabe sunt posibile şi în restul intervalului, cu o probabilitate mai mare în jurul datelor de 25, 26 şi 30 septembrie.

CRIŞANA

Vremea se va răci cu aproximativ 6 grade până în 24 septembrie, când valorile termice diurne se vor situa, în medie, în jurul a 14 grade, iar în timpul nopţii se vor înregistra 4 grade. Până la sfârşitul lunii septembrie regimul termic va marca o creştere uşoara şi treptată, apoi se va menţine la valori constante, uşor sub cele normale din punct de vedere climatologic.

Pe parcursul celor două săptămâni de prognoză, pe arii restrânse sunt posibile ploi slabe, de scurtă durată. În 22 septembrie cantităţile de apă vor fi mai însemnate, iar în jurul datelor de 25, 26 şi 30 septembrie, ploile se pot semnala pe arii mai extinse.

TRANSILVANIA

În prima zi valorile termice diurne se vor situa, în medie, în jurul a 22 de grade, apoi vor marca o scădere bruscă, de 8…10 grade, vremea devenind rece pentru a treia decadă a lunii septembrie. Din 27 septembrie vremea va intra într-un proces de încălzire uşoară, iar la sfârşitul intervalului de prognoză mediile temperaturilor maxime se vor situa în jurul a 16 grade. Mediile minimelor vor avea aceeaşi evoluţie, cu valorile cele mai scăzute, de 1…2 grade, în jurul datei de 25 septembrie.

Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi ridicată pe tot parcursul celor două săptămâni de prognoză, dar acestea se vor semnala pe arii mai extinse şi vor fi mai însemnate cantitativ în 22 – 23 septembrie, şi posibil în 26, respectiv 30 septembrie.

MARAMUREŞ

După o primă zi cu temperaturi ridicate, în intervalul 23 – 26 septembrie regimul termic diurn va fi caracterizat de valori mult sub cele normale pentru ultima decadă a lunii, cu maxime de 12…14 grade şi minime de până la 3 grade. Din 27 septembrie vremea începe să se încălzească, temperaturile maxime situându-se, în medie, în jurul a 18 grade, iar cele minime, în jurul a 6 grade.

Probabilitatea de precipitaţii se menţine ridicată în jurul datelor de 22, 26 şi 30 septembrie, iar în restul intervalului doar izolat vor fi posibile ploi slabe cantitativ.

MOLDOVA

Vremea va fi caldă în prima zi a intervalului, cu o medie a maximelor de 25…26 de grade şi a minimelor de 13 grade. Ulterior, valorile termice vor marca o scădere semnificativă, de aproximativ 10 grade, astfel că vremea va deveni rece pentru această perioadă. La sfârşitul primei săptămâni de prognoză, atât temperaturile maxime, cât şi cele minime, vor creşte uşor, iar în a doua săptămână se vor menţine relativ constante, spre o medie de 16 grade a maximelor termice şi de 7 grade a temperaturilor minime.

Probabilitatea de ploaie va fi mai mare în perioada 22 – 23 septembrie, când şi cantităţile de apă vor fi mai însemnate, în restul intervalului doar izolat fiind posibile ploi slabe.

DOBROGEA

În primele zile temperaturile vor marca o scădere de peste 5 grade, iar până la sfârşitul primei săptămâni de prognoză vor reveni la valori apropiate de cele normale, adică maxime de 20…21 de grade şi minime 11…12 grade. În a doua săptămână tendinţa vremii va fi de răcire uşoară şi treptată, până la temperaturi diurne, în medie de 17…18 grade şi valori termice
nocturne de 10 grade.

Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată în jurul datelor de 22, 23 şi 26 septembrie, când, local, sunt posibile şi cantităţi de apă mai însemnate, dar şi după 1 octombrie, când ploile vor fi în general slabe cantitativ.

MUNTENIA

La începutul primei săptămâni de prognoză temperaturile medii diurne vor scădea brusc, de la 25 la 18 grade, apoi se vor menţine relativ staţionare, între 18 şi 20 de grade, cu cele mai ridicate valori în jurul datei de 29 septembrie. În ceea ce priveşte temperaturile minime, acestea vor scădea până la 7 grade în 25 septembrie, apoi vor creşte usor, cu aproximativ 3 grade şi vor rămâne relativ constante până la sfârşitul intervalului de prognoză.

Probabilitatea de ploaie se va menţine redusă aproape pe tot parcursul celor doua săptămâni şi doar pe 22-23 septembrie, 26-27 şi 30 septembrie vor fi ploi pe arii mai extinse şi izolat mai însemnate cantitativ.

OLTENIA

 În prima zi temperaturile maxime vor fi ridicate, în jurul a 24 de grade, apoi vremea se va răci accentuat, cu aproximativ 8 grade, astfel că în perioada 23 – 26 septembrie regimul termic diurn va fi caracterizat de valori sub cele normale. Asta înseamnă maxime cuprinse, în medie, între 15 şi 17 grade şi minime între 5 şi 8 grade. Din 27 septembrie vremea se încălzeşte usor, iar temperaturile se vor menţine relativ staţionare până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză.

În intervalele 22-23 septembrie, 25-27 septembrie şi în jurul datei de 30 septembrie va ploua pe arii extinse, iar cantităţile de apă vor fi mai însemnate. Ploi slabe, izolate, sunt posibile şi în restul intervalului, cu precădere în a doua săptămână de prognoză.

LA MUNTE

Regimul termic diurn va suferi schimbări bruşte în prima săptămână de prognoză, când temperaturile vor scădea cu aproximativ 10 grade, astfel căa în intervalul 23-25 septembrie, maximele diurne se vor situa, în medie, în jurul valorii de 6 grade, iar minimele nocturne vor deveni negative. Din data de 27 septembrie vremea se va încălzi uşor, iar valorile termice vor
fi apropiate de normele climatologice ale perioadei.

Probabilitatea de precipitaţii va fi ridicată pe tot parcursul intervalului de prognoză, dar pe 22- 23 septembrie, şi din nou pe 26 septembrie, se pot înregistra cantităţi de apă mai însemnate.

D.M.