2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 6:06
No menu items!

Cum va fi vremea până în luna iunie. Ce temperaturi vor fi în fiecare regiune a ţării. HARTA ANM

spot_img

meteo

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare sezonieră a temperaturilor şi a cantităţilor de precipitaţii pe teritoriul României, până în luna iunie.

Estimările sezoniere sunt realizate de către Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, şi au un grad de realizare de aproximativ 60%. Este estimată distribuţia temperaturilor medii lunare, precum şi distributia cantităţilor lunare de precipitaţii, iar fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.

APRILIE

Temperaturile medii lunare vor fi apropiate de mediile climatologice în cea mai mare parte a teritoriului, exceptând sudul ţării, unde local valorile termice se pot situa sub limitele normale.

Cantităţile lunare de precipitaţii vor prezenta în general o tendinţă de excedent în vestul, centrul şi nordul ţării, iar în restul regiunilor vor fi posibile valori apropiate de mediile multianuale.

MAI

Valorile termice vor fi în general apropiate de mediile multianuale, local în centrul şi nordul ţării fiind posibile temperaturi medii lunare sub normele climatologice. Cantităţile lunare de precipitaţii se vor situa în general peste mediile climatologice în majoritatea regiunilor, exceptând sud-estul, sudul şi vestul ţării, unde acestea pot înregistra valori normale.

IUNIE

Temperatura aerului va avea în general valori medii apropiate de normalul climatologic în cea mai mare parte a ţării, posibil peste norme local în vest şi sud-est. Cantităţile lunare de precipitaţii vor fi apropiate de mediile lunare în zonele centrale şi nordice, iar în restul teritoriului acestea vor avea în general o tendinţă de deficit.

Vezi harta și prognoza ANM

C.C.