2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 5:41
No menu items!

Cum va fi vremea miercuri şi joi, în ţară şi în Bucureşti

spot_img

Vremea se încălzeşte, dar vor fi şi averse

vreme-calda

Vremea va continua să se încălzească, devenind călduroasă, în orele amiezii, în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în regiunile nordice şi nord-vestice, precum şi la munte unde, mai ales ziua, local se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

ÎN ŢARĂ:

Seara şi noaptea, manifestări specifice instabilităţii atmosferice îşi vor face apariţia miercuri pe arii restrânse şi în Banat, Oltenia, Transilvania şi izolat în Muntenia. Vor fi condiţii de grindină. Temperaturile maxime vor avea valori de la 26 de grade în Maramureş şi Delta Dunării, până la 33 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime se vor încadra între 12 şi 22 de grade, mai coborâte în depresiunile Carpaţilor Orientali.

Joi, vremea va deveni în general instabilă, dar se va menţine călduroasă în orele amiezii în cea mai mare parte a teritoriului, cu maxime de la 25 de grade în Maramureş, până la 35 de grade în sudul Munteniei. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot lua şi aspect de vijelie, ziua pe arii extinse în vestul, nord-vestul, nordul ţării şi în zona de munte, local în centru şi izolat în sud-est, iar seara şi mai ales noaptea, cu precădere în sud-vest, centru şi nord-est. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar pe arii restrânse cantităţile de apă vor depăşi 30…35 l/mp şi va cădea grindină. Temperaturile minime se vor situa între 11 şi 21 de grade, mai ridicate pe litoral şi în deltă spre 24 de grade.

ÎN BUCUREŞTI:

Miercuri, vremea va continua să se încălzească, devenind călduroasă în orele amiezii. Cerul va fi variabil la senin, cu înnorări trecătoare în cursul nopţii, însă condiţiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 31…32 de grade, iar cea minimă de 16…18 grade.

D.M.