3 C
București
miercuri, 6 noiembrie 2024 - 5:40
No menu items!

Cum va fi vremea miercuri și joi, în ţară şi în Bucureşti

spot_img

Vremea se menţine mai rece decât în mod obişnuit

toamna frig

Miercuri, vremea va fi rece pentru sfârşitul lunii octombrie în Moldova, Oltenia şi Muntenia, în timp ce în restul teritoriului valorile termice se vor apropia de mediile climatologice ale perioadei.

ÎN ŢARĂ

Cerul va fi variabil miercuri, mai mult noros în jumătatea sudică a teritoriului şi va ploua slab local în Oltenia şi Muntenia şi izolat în Dobrogea şi în sudul Banatului. Va fulgui izolat în Carpaţii Meridionali şi în Munţii Banatului şi trecător, posibil, şi în Oltenia. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 şi 14 grade, iar cele minime se vor încadra între -5 şi 6 grade, mai ridicate pe litoral până la 7…9 grade. Dimineaţa şi noaptea, pe arii restânse, în zonele joase de relief va fi ceaţă.

Joi, cerul va fi variabil, cu înnorări în regiunile sudice şi sud-estice, unde, mai ales ziua, pe arii restrânse va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 şi 15 grade, iar cele minime se vor încadra între -4 şi 7 grade. Dimineaţa şi noaptea, local în zonele joase de relief se va semnala ceaţă.

ÎN BUCUREŞTI

Miercuri, cerul va fi mai mult noros şi trecător vor fi condiţii de ploaie slabă. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă, mai coborâtă decât normalul perioadei, se va situa în jurul valorii de 8 grade, iar cea minimă va fi de 4…5 grade.