În București, vremea va fi în continuare călduroasă, caniculară după-amiaza, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de uniţăţi al disconfortului termic
Vineri, în sudul şi în sud-estul ţării vremea va fi în continuare călduroasă, local caniculară, iar pe arii relativ extinse indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unităţi al disconfortului termic. Cerul va fi variabil la senin, cu unele înnorări în cursul nopţii, când numai izolat se vor semnala fenomene specifice instabilităţii atmosferice.
În restul teritoriului valorile termice vor marca o scădere semnificativă, iar vremea va fi în general instabilă. În cursul zilei vor fi înnorări temporar accentuate, averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificări ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie îndeosebi în Transilvania, Moldova şi zona de munte. Izolat cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi va cădea grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse de la 24 de grade în Maramureş până la 36 de grade în sudul şi estul Munteniei şi în vestul Dobrogei, iar cele minime se vor situa între 13 şi 25 de grade.
În București, vremea va fi în continuare călduroasă, caniculară după-amiaza, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de uniţăţi al disconfortului termic. Cerul va fi variabil la senin, cu unele înnorări noaptea, dar condiţiile de ploaie de scurtă durată vor fi reduse. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 35 de grade, iar cea minimă va fi de 19…21 de grade.
La mare, vremea va fi călduroasă. Cerul va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări izolate. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 30 – 32 grade, iar cele minime între 23 şi 25 de grade. Local, disconfortul termic va fi accentuat. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 27 şi 28 de grade.
La munte, vremea va fi în general instabilă şi mai ales în cursul zilei vor fi înnorări temporar accentuate, averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi va cădea grindină. Temperatura aerului va fi în scădere îndeosebi în masivele vestice.
SÂMBĂTĂ
La munte, instabilitatea atmosferică se va menţine îndeosebi în cursul zilei. Vor fi înnorări temporar accentuate, local averse, fenomene electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura aerului va continua să scadă uşor.
La mare, vremea va fi călduroasă şi va deveni instabilă în timpul nopţii. Cerul se va înnora treptat. Noaptea, vor fi averse însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări temporare noaptea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 29 şi 32 de grade, iar cele minime între 22 şi 23 de grade.
Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 27 şi 28 de grade
DUMINICĂ
La munte vor mai fi manifestări specifice instabilităţii atmosferice îndeosebi ziua, cu precădere în Carpaţii Orientali şi Meridionali. Înnorările vor fi temporar accentuate şi local se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura aerului nu va avea variaţii semnificative faţă de intervalul anterior.
La mare, vremea fi instabilă şi se va răci. Cerul va fi mai mult noros şi vor fi averse însoţite de descărcări electrice. Izolat, cantităţile de apă cumulate, vor fi mai însemnate. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 şi 27 de grade, iar cele minime între 18 şi 21 de grade.
Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 25 şi 26 de grade
C.A.