-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:04
No menu items!

Cum va fi influențat războiul din Ucraina de condițiile de iarnă. ANALIZĂ

spot_img

Instalarea iernii în Ucraina schimbă o serie de variabile în ceea ce privește acțiunea militară a ambelor forțe combatante.

O analiză publicată recent de Jack Watling, cercetător în științe militare la Royal United Services Institute (RUSI / Marea Britanie), arată că iarna va favoriza armata Ucrainei, cu următoarele argumente:

  • Condițiile de iarnă au cel mai mare impact pe capacitatea infanteriei și a efortului logistic. Impactul asupra eficienței tancurilor și blindatelor este dat de logistică, mai puțin de faptul că terenul este înghețat sau noroios.
  • Pentru militarii din infanterie, lipsa frunzelor din copaci și din alte forme de vegetație înseamnă că nu mai au acoperire bună, deci trebuie să stea ascunși sau lipiți de sol. Poziția culcat înseamnă că vor sta pe pământul ud și noroios, adică foarte rece. Perioada în care un om poate sta în condiții de umezeală și frig este limitată, pericolul de moarte fiind evident.
  • Astfel, este esențial ca militarii să aibă permanent un rând de îmbrăcăminte uscată, să îl păstreze uscat și să fie capabili de a se schimba în condiții de luptă.
  • Dacă materialele textile se udă pe piele, în scurt timp militarul devine ineficient și trebuie să ajungă la un adăpost pentru a se încălzi și a-și usca echipamentul. Asta înseamnă curent electric sau foc, ceea ce este  greu de găsit pe câmpul de luptă.
  • Anduranța și capacitatea de a lupta departe de adăposturi sunt legate de disciplina personală și de însușirea tehnicilor de supraviețuire. Este vital ca ofițerii de rang inferior să supravegheze militarii și să îi retragă atunci când văd că sunt uzi și înfrigurați.
  • Ucrainenii au deja experiență de câțiva ani în luptele din estul țării, pe perioada iernii, au subofițeri cu abilități și un spirit de echipă.
  • Ucrainenii își mențin liniile defensive într-o stare bună, au în apropiere zone cu încălzire și au îmbrăcăminte groasă.
  • Militarii ruși din primul val al ofensivei sunt uzați. Cei mobilizați recent nu au experiența sau abilitățile pentru a funcționa în condiții de luptă pe perioade lungi. Mulți nu au echipamente de iarnă, iar liniile defensive sunt prost organizate din punctul de vedere al zonelor de încălzire/uscare.
  • Aceste realități vor duce la scoaterea din lupă a multor militari ruși doar prin expunerea la frig. Va fi redusă și viteza de acțiune. Rușii vor fi foarte dependenți de zonele de recuperare centralizată – noduri de rețea. Aceste noduri pot fi țintite de ucraineni.
  • Ucrainenii pot provoca multe victime în rândul rușilor prin atacuri de hărțuire, pentru a-i menține pe poziții și a împiedica rotația. Efectul va fi o rată mare a mortalității, cauzată de hipotermie și boli specifice.
  • Referitor la logistică: Cele mai multe vehicule militare de sprijin sunt pe roți. Ambele forțe combatante sunt dependente de sisteme de logistică gestionate de civili. Mulți observatori exagerează impactul noroiului asupra tancurilor. Însă noroiul este o problemă uriașă pentru rețeaua logistică.
  • Asta înseamnă că transporturile cu camioane trebuie să fie făcute pe drumuri de asfalt, ceea ce le face vulnerabile. Variantele de rute posibile se diminuează. Un ritm lent de reaprovizionare reduce ritmul operațiunilor militare.
  • Impactul asupra tancurilor și transportoarelor blindate nu este că nu mai sunt manevrabile, ci mărirea timpilor de realimentare, service sau reparații majore. Astfel, se reduce abilitatea de a profita de breșele produse în defensiva adversarului, pentru că operațiunile ofensive vor avea costuri mari.
  • Pentru armata Ucrainei, care încearcă să își refacă forța de luptă după ofensivele recente, probabil că tactica pentru această iarnă va fi menținerea unei presiuni constante prin artilerie și atacuri de hărțuire pentru a-i ține pe ruși la distanță. Impactul va fi negativ pentru moralul, disciplina și puterea de luptă a rușilor.
  • Creșterea numărului de victime prin expunerea la frig îi va determina pe ruși să înlocuiască rapid efectivele lipsă. Este probabil ca militarii mobilizați recent să fie împinși pe front nepregătiți și neinstruiți, ceea ce va fi un alt avantaj pentru ucraineni.

Acest aspect al impactului direct al condițiilor meteo asupra soldaților a fost remarcat și de generalul australian în rezervă Mick Ryan, cercetător la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale  (CSIS). ”Dacă tehnologiile de vârf sunt un aspect important pentru organizațiile militare, din toate domeniile, deseori războiul înseamnă soldați care se luptă în tranșee pline de noroi”, a comentat Ryan pe Twitter.

Și organizația Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) afirmă că este mai probabil ca iarna să fie în avantajul militarilor ucraineni, care sunt mai bine echipați decât cei ruși.

Pe de altă parte, Rusia încearcă să întoarcă în favoarea sa condițiile meteo prin distrugerea infrastructurii energetice a Ucrainei, cu scopul de a reduce voința populației de a rezista și de a lupta, deci prin subminarea sprijinului civil din spatele frontului. În acest context, statele NATO au început să furnizeze recent către Ucraina generatoare electrice pentru zonele civile, dar și echipamente de iarnă pentru militari.

Vlad Bârleanu