Acasă sau la serviciu, oriunde în societate, ne dorim de multe ori să avem măcar zece minute la dispoziţie, doar pentru noi, pentru a face ceva, orice, să ne relaxăm.
Închide ochii şi respiră adânc – simplu şi adevărat, unul dintre cele mai simple lucruri încă benefice, deoarece oferă focalizare pentru a aborda următoarea sarcină pe care ne-am propus-o sau care ni s-a trasat.
Îmbrăţişează o persoană dragă – este cea mai bună metodă de a lăsa totul deoparte pentru câteva momente şi de a te încărca cu energie pozitivă.
Contactează un prieten bun. În viața actuală atât de ocupată, uităm cu uşurinţă prietenii, pentru că avem alte lucruri mai importante de făcut. Un apel, un mesaj telefonic, un e_mail, o scrisoare, o vedere cu gânduri bune nu consumă prea mult timp din viaţa noastră.
Fă curăţenie – poate părea o activitate plictisitoare, dar sentimentul de realizare va fi de valoare şi sentimentul de calm creat de o casă sau un birou ordonat este uimitor.
Cere-ţi scuze persoanei pe care ai necăjit-o. Poate că nu ai suficient timp pentru a-ţi rezolva toate problemele, dar scuzele sincere adresate unui membru de familie, unui prieten sau unui coleg cu care nu te-ai comportat tocmai frumos la un moment dat îţi va ușura starea de spirit și va preveni un incident stupid de care nu are nimeni nevoie.
Oferă-te să ajuţi – la cumpărături sau la cafea cu un sfat bun, un pic de atenţie şi afecţiune poate face viaţa mai frumoasă.
Trimite o notă de mulțumire cuiva pe care apreciezi foarte mult. O carte, un simbol, o mică atenţie îi va sălta sufletul de bucurie destinatarului.
Fă-ţi timp pentru tine însăţi şi răsfaţă-te aşa cum ai visat sau cum ai văzut cândva la televizor sau cum ai auzit o prietenă povestind şi ţi-ai dorit – o baie cu spumă, răsfoirea revistei preferate, o plimbare vioaie, un ceai relaxant.
Zâmbește – simplu şi cu satisfacţie. Salută oamenii de pe stradă, arată-ţi farmecul şi luminează ziua.
Roxana Mera