Iubirea de sine este cel mai bun „medicament”
Nu există om care să nu fi trăit sentimentul de vinovăție. Vinovăție față de un eveniment, față de o persoană sau față de o situație căreia nu-i găsim rezolvare. Vinovăție chiar și față de propria persoană, pentru un gând, o faptă sau o vorbă. Important este să depășim situațiile care ne dau acest sentiment și chiar să scăpăm de acesta. Antrenorul de dezvoltare personală Cristina Tomescu explică, pe blogul său, www.quantumcoaching.ro, sentimentul de vinovăție și cum putesm să scăpăm de el.
Iată câteva situații în care exprimăm vinovăția:
• vina pentru că ne-am judecat părinţii prea aspru, că nu i-am răsplătit pe măsura efortului lor, că am ieşit din vorba lor ;
• nu am avut grijă de o relaţie care s-a deteriorat în timp;
• nu am luat măsurile necesare care ar fi dus la salvarea vieţii unui animal de companie sau a unui membru al familiei chiar;
• nu am luptat mai mult pentru o anume cauză ;
• nu am fost destul de înţelepţi sau pricepuţi ca să ne dam seama la timp că lucrurile deveneau mai grave iar noi le puteam opri, fie că era vorba de o problemă emoţională m financiară sau de altă natură ;
• nu am reuşit să ne schimbăm , să devenim mai buni , ca să fim acceptaţi şi iubiţi : « nu am slăbit destul, nu am încetat să beau, nu am câştigat destui bani pentru familie, nu am învăţat să gătesc ca mama lui, nu am fost destul de eleganta si cocheta ca să îl păstrez lângă mine »…
• ne-am comportat necorespunzător astfel că am atras asupra noastră evenimente care ne-au marcat pe viaţă şi pe care nu le mai putem uita ca să ne continuăm viaţa fără coşmaruri ;
• din orgoliu, furie, invidie, gelozie, prostie … am acţionat într-un mod care a dus la consecinţe grave sau ne-a făcut să fim excluşi, repudiaţi, renegaţi de către cei apropiaţi nouă ;
• sau ne simţim vinovaţi pentru că ni s-a inoculat încă din copilărie convingerea că ceva este în neregulă cu noi , suntem « necorespunzători », ne lipseşte ceva, nu atingem standardele şi aşteptările celor din jur şi atunci e normal să ni se întâmple lucruri rele, merităm!
Toate acestea sunt simțite și gândite de EGO-ul nostru, aspectul nostru încarnat, sinele mic, uman. Pentru că Divinitatea din noi spune „eu nu văd aşa lucrurile”.
Simţim vină, regret, ruşine, durere, de câte ori gândim un gând pe care Maestrul din noi, Ghidul nostru interior nu îl gândeşte. Emoţia negativă este indicatorul nostru principal că nu suntem aliniaţi cu Sinele Înalt.
Încă din copilărie ne spun părinţi „Uite ce ai făcut ! Cum ai putut ? Nu ţi-e ruşine ? Din cauza ta… ! Nu te-ai gândit că… ? Nu mă aşteptam la asta din partea ta ! Aşa o notă mică ai luat?”.
Sub o formă sau alta, aceste cuvinte sunt repetate mai apoi de către învăţători şi profesori, mai târziu de către şefi şi partenerii de viaţă… reuşind să ne inoculeze ideea că nu suntem destul de buni, că ceva e în neregulă cu noi, că e normal ca oamenii să se comporte aşa în preajma noastră pentru că nu suntem nişte persoane bune, suntem răi, şi merităm probabil tot ce ni se întâmplă, merităm să fim pedepsiţi. Aşadar, dezvoltăm o nemulţumire faţă de propria noastră persoană, tacit suntem de acord cu pedeapsa pentru că o percepem ca pe o formă de « exorcizare » a răului din noi, căci tindem spre Lumină, spre curăţare, spre puritatea sufletească.
Atunci când nu există neapărat o pedeapsă din exterior, găsim o modalitate de a ne autopedepsi. Aceasta este vina.
Este lăudabil faptul că ne-am dat seama că gestul, fapta, cuvântul nostru a rănit sau a atras după sine anumite consecinţe, e o dovadă de conştiinţă înaltă faptul că regretăm că am făcut ceva rău, dar aceste regrete trebuiesc transformate în învăţăminte, ele ne pot ajuta să ne schimbăm modul de gândire, să ne facem o nouă strategie pe baza căreia să acţionăm într-o situaţie similară.
Senzaţia neplăcută că am greşit, că suntem vinovaţi ne dezvăluie ceva despre structura noastră, despre preferinţele individuale, pentru că ne dăm seama ce am prefera în loc, cum ne-am dori să se fi întâmplat lucrurile, spre binele tuturor.
Noi, oamenii, în acestă dimensiune materială şi polarizată, avem nevoie de contrast pentru a ne putea defini preferinţele şi a ne cunoaşte pe noi înşine. Cum spune Abraham: „Nu-ţi place să fii un pic flămâmd înainte de a mânca?”. Pentru a aprecia lumina uneori, Universul ne ajută să experimentăm întunericul.
Nimic nu este întâmplător în lumea asta, există o lecţie, o învăţătură în spatele oricărei situaţii de viaţă. Decizia dacă învăţăm ceva, însă, e la noi. Alegi să înveţi, să foloseşti experienţa ca pe o resursă interioară sau alegi să te simţi o victimă neputiincioasă, blamând circumstanţele nefavorabile şi oamenii „răi” din jur?
Vinovăţia, ruşinea, judecata, te ţin ancorat într-o realitate de o vibraţie joasă, te paralizează, nu mai poţi să te mişti sau să te înalţi. Eşti prizonierul propriilor tale gânduri.
A continua ani şi ani să te blamezi pentru ceva din trecut, să suferi pentru o decizie proastă sau să îţi plângi de milă pentru că ai trecut, e drept, printr-o situaţie aproape de nesuportat, e ca şi cum te-ai împuşca singur în picior! E automutilare! Nu faci decât să îţi opreşti singur evoluţia.
Înţelegerea superioară a semnificaţiei evenimentului şi a lecţiilor care au derivat din el este primul pas în depăşirea blocajului dat de sentimentul de vină. Conştiinţa Universală doreşte doar să se expandeze, pentru ea nu există bine sau rău, ea nu judecă nici nu regretă ce s-a întâmplat. Greşelile sunt doar paşi în procesul devenirii noastre, nu e nimic în neregulă cu ele. Totul este perfect aşa cum este. De câte ori noi avem sentimente negative e bine să ne întrebăm Ce am învăţat de aici? De ce a fost necesar? Cum m-a transformat ? Ce mi-a spus despre mine ?
Observă ce contribuţie are mintea ta la modul în care te simţi. Una e să te căieşti că ai greşit şi să îţi pară rău şi alta e să permiţi minţii tale să facă tot felul de judecăţi de valoare, să interpreteze în baza credinţelor tale limitative ce semnificaţie are acea greşeală, să pună etichete, concluzionând că eşti o persoană rea care merită să fie pedepsită şi să sufere, că nu eşti demn de iubirea nimănui, că vei merge în iad pentru ce ai făcut sau alte asemenea “deducţii logice”.
Decide conştient că vrei să laşi acest sentiment în urma ta. De multe ori există anumite « avantaje » pe care le obţinem de la orice stare negativă . Poate obţii mai multă compasiune din partea celorlalţi pentru că te autoflagelezi atât de tare, poate nu primeşti sarcini dificile de făcut pentru că ai acestă stare care îţi ia din putere, poate în felul acesta justifici în ochii celorlaţi lipsa ta de evoluţie, lipsa de perspectivă şi succes… E imperativ să fii tu însuţi convins că vrei să mergi mai departe cu viaţa ta şi să fii ferm în decizia ta de a-ţi lua viaţa înapoi.
Asumă-ţi responsabilitatea pentru partea ta de vină. Eşti om, e normal să faci greşeli. Admite că atât ai putut să faci atunci, la nivelul de cunoaştere pe care îl aveai şi cu mijloacele aflate la îndemână atunci! E normal ca după o perioadă să ai o altă înţelegere. Ai mai învăţat câte ceva de atunci, ai o altă perspectivă, o cunoaştere mai amplă, o experienţă mai bogată. Ceea ce am făcut, acţiunile noastre nu ne definesc esenţa, nu definesc cine suntem noi cu adevărat, reprezintă doar o reacţie pe care am avut-o la un moment dat. Renunţă să mai gândeşti : «de-aş fi reacţionat altfel … numai dacă aş fi făcut ….de-aş fi putut să… »
Încearcă să îndrepţi cât de multe aspecte poţi, cere iertare celor cărora le-ai greşit. Poate că ei nu mai sunt pe Pământ, dar noi toţi suntem o singură conştiinţă, cu siguranţă te vor auzi şi vor simţi că eşti sincer în ceea ce faci. Şi în cazul în care nu eşti încă pregătit să stai faţă în faţă cu cel căruia i-ai greşit, a-i cere iertare, din inimă, la nivel energetic, are acelaşi efect. Ajută pe alţii să înţeleagă şi ei lecţia ta ; se spune că nu avem timp într-o viaţă să facem toate greşelile şi atunci e bine să înveţi şi din experienţa altora. Fă cât mai multe fapte exact opuse celui pentru care te simţi vinovat (ai furat, oferă cât mai mult; ai lovit, apără pe cât mai mulţi)
Practică ierarea de sine. Orice iertare se rezumă la iertarea de sine. Înţelege că nu suntem chiar de capul nostru pe planeta asta. Fiecare avem ghizi, un Sine Superior care cumva „aranjează” în aşa fel circumstanţele astfel încât fiecare dintre cei implicaţi să beneficieze de lecţia pe care şi-a propus-o. La un nivel mai înalt, nu poţi răni pe nimeni dacă acela nu şi-a dat acordul să fie rănit. Suntem şi noi actori în piesa altora şi uneori ne revine rolul personajului negativ. La drept vorbind, nu e chiar numai vina ta.
Renunţă la luptă, nu căuta perfecţiunea. Să crezi că poţi trece prin viaţă fără să faci greşeli e o utopie şi pune o presiune enormă pe noi. Nu există om care să nu fi greşit. Contează ce faci după, ce înveţi din asta şi cum te transformă experienţa pe mai departe. Greşeala este un catalizator pentru expansiune. Fă pace cu cel care eşti tu acum, cu nivelul la care te situezi, cu starea prezentă de fapt, înţelege că eşti într-un poces de evoluţie, de asta ai ales să vii aici.
Iubirea de sine, cel mai bun medicament pentru vinovăţie. Vina este efectiv dizolvată de iubirea de sine. Numai că se pare că acest medicament e mai greu de găsit sau de administrat. Prima reacţie la acest „tratament” a unei persoane sfâşiate de vină este să spună „dar nu merit să mă iubesc ! Sunt un criminal/ un torţionar/un hoţ/ un mincinos” etc. Ei percep iubirea de sine ca pe o recompensă, în timp ce consideră că ar merita să fie pedepsiţi până la moarte. Pare logic, la nivelul minţii umane, dar nu aşa lucrează Universul, nu acesta a fost scopul experienţei. Cel mai adesea cei care trec prin aşa ceva au nevoie să înveţe exact iertarea de sine şi iubirea de sine. Amintiţi-vă că suntem spirit pur în trecere printr-o dimensiune materială şi că nimic nu e întâmplător.
Olimpia Diaconiuc