6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 22:24
No menu items!

Cum susține STS legile „Big Brother”: downloadează și împarte filme pe torrente

spot_img

În timp ce generalul Marcel Opriș pledează pentru monitorizarea tuturor comunicațiilor, rețeaua  IT a STS sprijină pirateria online, permițând descărcarea și împărțirea de filme pe site-uri de torrente

STS_sediu

Nu ai chef să plătești pentru un film? Preferi să-l vizionezi gratis acasă? Descarcă-l liniștit, pe torrente, din rețeua Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS). Cu puțin noroc, poate vei avea acces și la ceva documente clasificate.

Așa ar suna cel mai potrivit spot publicitar pentru STS. Dacă nu ar fi ilegal, nu doar în România, ci peste tot în lumea civilizată. Și dacă nu ar fi vorba despre cel mai important serviciu secret în ceea ce privește comunicațiile.

Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) este provider-ul de internet pentru toate instituțiile statului, însărcinat prin lege să asigure securitatea deplină a comunicațiilor pe teritoriul României.

Sursa Zilei a obținut dovada că rețeua IT a aceluiași STS – provider de internet pentru celelalte servicii de informații (SRI, SIE, DIPI), dar și pentru alte structuri de siguranță națională și cu atribuții în domeniul combaterii pirateriei online, DIICOT și Ministerul Afacerilor Interne (MAI) – este liberă la accesarea site-urile de torrente, unde sunt puse la dispoziți gratuit cele mai vizionate și căutate filme produse la Hollywood, pentru care nu se plătește drept de autor.

Asta în timp ce șeful acestei structuri, generalul Marcel Opriș, pledează în Parlament pentru o nouă lege care să permită monitorizarea strictă a tuturor  comunicațiilor online de pe teritoriul național. Și în timp ce alții au ajuns în arest pentru că folosesc torrente, practică condamnată inclusiv prin decizii ale comunității europene și ale instanțelor internaționale.

Hobbitul (2014), descărcat gratuit în rețeaua administrată de STS

Un cititor a semnalat reporterilor Sursa Zilei cum funcționează rețeua de piraterie. A ales să descarce, pe torrente, Hobbit – bătălia celor cinci armate, care rulează în cinematografele din România din decembrie. L-a găsit disponibil grație și unui utilizator din rețeaua STS, care împărțea producția hollywoodiană. Iată dovada!

În prima captură foto se poate vedea IP-ul serverului de pe care este descărcat filmul, iar în cea de-a doua – instituția căreia îi aparține.

sts-torrente-roo

sts-ip-whois

Cum funcționează torrente:

cum-functioneaza-torrentele

Sute de dosare penale pe an pentru file-sharing

Toate acestea, în condițiile în care, în ultimii ani, sute de români au ajuns în arest – potrivit statisticilor poliției, după ce au folosit torrente pentru a “alimenta” piața neagră cu muzică, dar și cu ultimele producții de la Hollywood. În România, pirateria online se pedepsește cu amendă sau cu închisoare de la 1 la 4 ani, în funcție de gravitatea faptelor.

Mai mult, potrivit directivelor europene în vigoare, providerii de internet – statut pe care îl are, în mod special, STS în România – sunt obligați să blocheze accesul la site-uri care conţin fişiere asupra cărora nu există drepturi de autor, cum sunt torrentele.

Noi îi urmărim doar pe cei care fac trafic mare şi împart prea multe filme, muzică sau jocuri protejate. Asta pentru că, potrivit legii, descărcarea de fişiere purtătoare de drepturi de autor ori de drepturi conexe acestora nu intră sub incidenţa penală atât timp cât acele fişiere sunt folosite în scop personal sau «în cercul normal al familiei», copia privată nefiind o încălcare a legii. Însă, în momentul în care descărcarea de fişiere e urmată de o punere la dispoziţie a acestora pe diverse site-uri, web-uri ori aplicaţii de file-sharing gen DC++ ori ODC – indiferent dacă se urmăreşte sau nu obţinerea unui câştig -, iar utilizatorii acestor site-uri pot accesa aceste informaţii în orice loc sau în orice moment ales, atunci acel act devine o faptă penală.

ofițer de poliție, specializat în combaterea pirateriei online

Or, datele obținute de reporterii Sursa Zilei arată că utilizatorul din rețeua STS era activ, punând la dispoziția unui număr mare de utilizatori de torrente filmul protejat de drepturi de autor, faptă ce constituie infracțiune potrivit legii penale.

Raluca Dan
Marilena Nedelcu