-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:34
No menu items!

Cum sunt exploatați românii care muncesc în străinătate

spot_img

Românii care lucrează în Marea Britanie reclamă faptul că nu au un program regulat de muncă şi că nu primesc un post imediat ce ajung, dar sunt obligaţi să plătească chirie şi utilităţi. Aceasta este concluzia inspectorilor pentru protecția muncii care au participat la o operaţiune de depistare a cazurilor de exploatare prin muncă.

Inspecția Muncii a arătat, într-un comunicat de presă, că inspectorul general de stat de la Inspecţia Muncii, Dantes Nicolae Bratu, a participat împreună cu reprezentanţi ai Autorităţii pentru Autorizarea Agenţiilor de Plasare a Forţei de Muncă – GLA, în Marea Britanie, la operaţiunea de depistare a posibilelor cazuri de exploatare prin muncă care implică cetăţeni români ce desfăşoară activităţi în agricultură.

Cooperarea româno-britanică a fost iniţiată în mai de Darryl Dixon, director de strategie GLA, care a solicitat sprijinul Inspecţiei Muncii din România pentru a pune bazele unui plan comun de combatere a exploatării prin muncă în care sunt implicaţi cetăţeni români.

În cadrul acestei operaţiuni, a fost investigat un caz de exploatare prin muncă în care sunt implicaţi lucrători români recrutaţi prin agenţii de mediere din Romania şi plasaţi la agenţii de recrutare din Marea Britanie.

Timp de trei zile, experţi din cele două ţări au făcut vizite la ferme unde românii îşi desfăşurau activitatea, au discutat cu muncitorii şi au avut loc întâlniri cu reprezentanţii agenţiilor de recrutare implicate în medierea lucrătorilor.

Inspecţia Muncii precizează că s-a pus accent pe identificarea posibilelor victime ale exploatării, s-au verificat condiţiile de muncă, respectarea prevederilor legale cu privire la salariul minim, respectarea normelor de sănătate şi securitate la locul de muncă şi modul de funcţionare a companiilor implicate în procesul de recrutare.

În urma interviurilor realizate cu lucrătorii identificaţi la ferme, au reieşit următoarele: lucrătorii şi-au exprimat nemulţumirea pentru lipsa de activitate care duce la absenţa salarizării, unii lucrători primesc de lucru imediat iar alţii trebuie să aştepte în unele cazuri şi câteva săptămâni până primesc de lucru, iar diferenţierea se face în funcţie de agenţia britanică de plasare la care au apelat, când li se oferă de lucru nu au un program regulat de muncă, astfel, lucrătorii nu pot să-şi estimeze cheltuielile de trai, să economisească bani sau să trimită bani acasă, sunt obligaţi să plătească cazarea chiar dacă nu primesc de lucru – 34 £/săptămână şi trebuie să plătească în plus pentru gaz şi electricitate.

Inspecția Muncii
comunicat de presă

Potrivit sursei citate, operaţiunea a fost iniţiată de GLA ca urmare a primirii mai multor plângeri de la lucrătorii români cu privire la o serie de probleme privind recrutarea şi tratamentul de care beneficiază lucrătorii români în străinătate.

Inspecţia Muncii a oferit asistenţă experţilor britanici despre companiile din România care plasează lucrători şi clarificări cu privire la modul în care cetăţenii români au fost recrutaţi şi plasaţi pe teritoriul Marii Britanii.

R.D.