1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:43
No menu items!

Cum se menţine Charlize Theron în formă? Află secretele frumoasei actrițe

spot_img

Charlize Theron a fost operată la coloana vertebrală

Charlize Theron se poate lăuda cu o frumuseţe naturală, fapt ce a clasat-o printre cele mai dorite femei de la Hollywood, scrie Yahoo News.

Actriţa sud-africană în vârstă de 38 de ani reuşeşte să-şi menţină silueta tonifiată, făcând concurenţă chiar şi colegelor de breaslă cu mult mai tinere. Actriţa a recunoscut că îi este din ce în ce mai greu să se păstreze în formă pe măsură ce înaintează în vârstă.

Charlize Theron acordă mult timp sportului şi susţine că o face cu plăcere. „Pentru mine, sportul nu este deloc o corvoadă, ci din contră. Eu şi mama urcam pe munte în fiecare săptămână în copilărie. De asemenea, îmi place să alerg pe plajă şi să merg cu bicicleta. În plus, iau cursuri de balet şi fac Pilates şi Yoga. Sunt adepta exerciţiilor în natură şi mai puţin a celor cu aparate,” a povestit actriţa într-un interviu.

De asemenea, frumoasa blondă are grijă şi la alimentaţia. „Sunt sigură că există femei care nu îşi fac griji legate de ce sau cât mănâncă, însă eu nu mă număr printre ele. Pentru că îmi place să mănânc, fac foarte mult sport,” declara vedeta.

Charlize nu are probleme cu greutatea, asta pentru că a învăţat în scurta sa carieră în modelling să fie atentă la ceea ce mănâncă. Actriţa are parte de 6 mese pe zi, din care nu lipsesc proteinele, fructele şi legumele. De asemenea, vedeta încearcă să nu facă excese când vine vorba de dulciuri, pe care le consumă doar în cantităţi mici. Cele mai bune recomandări pentru o viaţă sănătoasă oferite de vedetă sunt diversitatea şi moderaţia.

Charlize şi-a făcut debutul în actorie cu rolul din „Children of the Corn III”. Cariera sa a luat amploare spre sfârșitul anilor 90 cu rolurile din filmele de succes „The Devil’s Advocate”, „The Cider House Rules” și „Mighty Joe Young”. Filmul „Monster” (2003), în care Charlize joacă rolul criminalei în serie Aileen Wuornos, a fost foarte bine primit de critici şi i-a adus un Oscar pentru cea mai bună actriță, pe lângă un premiu SAG Award, un premiu Golden Globe și un premiu la Festivalul Internațional de Film de la Berlin. Ea devine astfel prima femeie sud-africană care câștigă Oscar-ul pentru cea mai bună actriță.

C.A.