6.1 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024 - 13:20
No menu items!

Cum să câștigi 20.000 de lei pe lună într-unul dintre cele mai sărace orașe din România, fără să faci nimic

spot_img

dan andrusca

Într-un oraș cu un șomaj de aproape 10% și un salariu mediu net de aproximativ 1.300 de lei – cu 15% mai mic decât media pe întreaga economie – este posibil să câștigi 20.000 de lei pe lună, făcând mai nimic. Dănuț Andrușcă (al doilea de la stânga la dreapta), administrator special al uneia dintre companiile vitale pentru sectorul energetic din România – Regia Autonomă pentru Activități Nucleare (RAAN) – a avut acest salariu în Drobeta Turnu Severin, din 29 mai 2013 până marți, când ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, l-a demis.

”Am hotărât astăzi demiterea administratorului special Dănuţ Andruşcă. Mi se pare profund imoral să câştigi aproximativ 20.000 de lei lunar, în condiţiile în care se află această societate. Am decis numirea lui Viorel Marian în funcţia de administrator special al RAAN. Domnia sa va face echipă cu Paul Ivaşcu de la Romag Termo”, a declarat Răzvan Nicolescu.

Situația dificilă în care se află RAAN a fost obiectul unor decizii radicale luate marți Nicolescu. Pe lângă demiterea lui Andrușcă, ministrul l-a somat pe administratorul judiciar ”să intre în legalitate”.

”Cerem administratorului judiciar să respecte legea şi să manifeste un tratament corect faţă de statul român. Acceptarea la masa credală a unor creanţe provizorii de aproximativ 800 de milioane de lei, dând drept de vot grupului de firme Confort, este o acţiune care nu respectă legile în vigoare. Cerem administratorului judiciar să acţioneze de urgenţă împreună cu noul administrator special pentru intrarea în legalitate”, a mai declarat Nicolescu.

Oficialul a precizat că activitatea RAAN va fi în coordonarea subsecretarului de stat Daniel Andronache, și că a retrimis Corpul de Control într-o nouă acțiune la societatea din Drobeta Turnu-Severin, ”pentru verificarea unor aspecte suplimentare”. Ancheta ar putea fi finalizată până la sfârșitul săptămânii.

Nicolescu a cerut administrației locale din Turnu-Severin să se implice în găsirea unei soluții pentru a asigura combustibilul necesar furnizării de energie termică în oraș.

”Suntem dispuşi să susţinem cedarea minei de la Husnicioara de către Complexul Energetic Oltenia (CEO) către administraţia locală, după o discuţie prealabilă cu acţionarii minoritari ai CEO, în special cu Fondul Proprietatea”, a precizat ministrul. Oficialul a adăugat că fondul actual de salarii de la RAAN va fi garantat cel puțin până la sfârșitul anului.

Dănuț Andrușcă este consilerul secretarului de stat în Ministerul Economiei, controversatul om de afaceri ieșean Maricel Popa, ambii fiind promovați în administrația centrală de ministrul Constantin Niță (cel care deține acum portofoliul Economiei).

Până la intrarea lui Andrușcă în administrația centrală, acesta a activat în mediul privat, ocupîndu-se de firma sa Ulprod. Societatea a fost înfiintată în 1994, are sediul în Târgu Neamț și este specializată în fabricarea de mobilier și de articole de cauciuc, pe care le produce în fabricile din comuna Vînători-Neamț.

RAAN este în insolvenţă din toamna anului trecut. Compania este vitală pentru sectorul energetic românesc, producând apa grea, necesară reactoarelor de la Cernavodă. De asemenea, compania manevrează în procesul de producţie hidrogen suflurat, un gaz foarte otrăvitor.

Cât privește administratorul judiciar, societatea Tudor și Asociații, aceasta nu este la prima atenționare transmisă de Nicolescu. Ministrul spunea pe 1 aprilie că nu va accepta ca cineva să ”își bată joc” de o societate strategică ce are mii de angajați.

Cosmina Croitoru