Deși este considerată un tip de hrană „junk-food”, pizza poate fi o mâncare sănătoasă, dacă nu este consumată în exces și dacă preparată cum trebuie.
Ziarul spaniol ABC redă câteva secrete pentru o pizza sănătoasă.
Topping: Faptul că pizza are multe ingrediente nu înseamnă că este mai puțin sănătoasă sau că are mai multe calorii. Secretul constă în alegerea ingredientelor astfel încât combinația să fie „ușoară”. Rucola, frunze de spanac, broccoli sau avocado, pui la tavă sau jambon și mirodenii potrivit de puternice precum piperul negru vor fi opțiuni sigure pentru o pizza sănătoasă.
Blatul: Cu cât este blatul mai subțire, cu atât este mai bine pentru menținerea unei diete echilibrate și sănătoase. Este important, de asemenea, ca blatul să fie elaborat pe bază de ingrediente integrale.
Brânza: Acest ingredient trebuie să fie ales cu grijă pentru a se asigura o bună digestie. Brânza fără lactoză este o alternativă ușoară, care combate senzația de balonare.
Intervalul orar: Oricât de tentantă ar fi pizza pentru o cină târzie, se recomandă să fie consumată mai devreme, datorită hidraților de carbon. Cel puțin două ore ar trebui să despartă cina de ora de culcare, pentru ca fiecare ingredient să poată fi digerat în mod adecvat.
Băutura: Unul dintre pericolele tradiționale este legat de faptul că pizza se consumă împreună cu băuturi carbogazoase și/sau cu un mare conținut de zahăr. Cel mai bine ar fi ca pizza să fie însoțită de apă sau de sucuri naturale fără adaos de zahăr.
Olimpia Diaconiuc