4.8 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 18:30
No menu items!

Cum poți avea un creier sănătos?

spot_img

Cum poți avea un creier sănătos?

Cu toții avem acele momente – o întâlnire de care am uitat, un nume pe care nu ni-l putem aminti, un cuvânt care ne stă pe limbă. În cea mai mare parte, aceste incidente nu ne îngrijorează. Totuși, pe măsură ce îmbătrânim, ele par să sporească în semnificație.

Din fericire există un număr de pași pe care îi putem face pentru a ne păstra agerimea mentală, potrivit viataverdeviu.ro.

Alimente și suplimente alimentare prietenoase pentru creier

Unul dintre cei mai mari inamici ai creierului este stresul oxidativ de la radicalii liberi, care sunt generați de toxine, exercițiu, boală, stres, și procesele normale metabolice, printre alți factori. Radicalii liberi (atomi sau molecule care au lipsă un electron) iau ce au nevoie de la alți atomi. Pe măsură ce nivelul radicalilor liberi sporește, un furt duce la altul, creând o cascadă de reacții inflamatorii în lanț, care pot vătăma celulele până la ADN-ul lor.

Antioxidanții pot ajuta la blocarea acestui ciclu și există o largă varietate de surse – alimente, plante și suplimente – din care se poate alege. Buni antioxidanți sunt leguminoasele, merișoarele, anghinarea, prunele, afinele și zmeura. În general plantele mai închise la culoare au mai multi antioxidanți. Plante și condimente precum salvia, rozmarinul, ghimbirul, și turmericul sunt pline de compuși antioxidanți pentru a proteja creierul.

Aprovizionați-vă cu alimente bogate în acizi grași omega-3, semințele de in, nucile crude si semințele de chia și de cânepă, cruciale și pentru sănătatea cerebrală. Un studiu publicat in jurnalul Neurologia a concluzionat că acizii omega-3 reduc semnele îmbătrânirii din creier.

Vitamina E a mai fost, de asemenea, asociată cu sănătatea cognitivă îmbunătățită. În plus, un studiu a indicat că poate ajuta pacienții să se recupereze după un atac cerebral. Vitamina E mai este și un puternic antioxidant.

Unul dintre cei mai puternici suplimenți antioxidanți este o substanță vegetală numită honokiol. Derivat din scoarța de magnolie, honokiolul este de 1000 de ori mai puternic ca antioxidant decât vitamina E. Deoarece moleculele ei sunt. Honokiolul a fost demonstrat ca îmbunătățind starea de spirit, influențând GABA și alți neurotransmițători care ajută la alinarea anxietății și depresiei. Totodată, ajută la remedierea atacului cerebral și protejează împotriva plăcii amiloide, asociate cu boala Alzheimer.

Un alt supliment care aduce beneficii sănătății cerebrale este curcumina, un ingredient activ din turmeric. Într-un studiu recent al Salk Institute, un medicament derivat din curcumină a inversat cursul bolii Alzheimer la șoareci. Acesta nu este un studiu izolat. Alte cercetări au arătat că, curcumina influențează crearea neuronilor și amplifică memoria.

2: Exercitiul fizic

Multiple studii au arătat o strânsă relație între exercițiul fizic și funcționarea îmbunătățită a creierului. Un proiect a descoperit că femeile peste 65 de ani care mergeau 30 de minute pe zi și-au încetinit declinul cognitiv. Când a fost măsurată acuitatea mentală, cercetătorii au găsit că oamenii care făceau exerciții fizice păreau cu câțiva ani mai tineri decât cei din grupul de control, care nu făceau deloc exerciții fizice.

3: Meditația

Unele cercetări au arătat că practicarea meditației poate să schimbe arhitectura cerebrală. Savanții de la UCLA au găsit ca meditația sporește încrețirea cortexului cerebral, un proces numit girificare corticală, ceea ce îmbunătățește capacitatea creierului de a procesa informație. În mod specific, girificarea sporită ne ajută să ne regăsim amintirile, să luam decizii și să ne concentrăm.

R.M.