-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:26
No menu items!

Cum a plătit Sorin Ovidiu Vîntu mita cerută de Bogdan Olteanu

spot_img

Bogdan Olteanu a recunoscut că a discutat în 2008 cu Călin Popescu Tăriceanu despre numirea lui Liviu Mihaiu în funcția de guvernator al Deltei Dunării, însă a susținut că a făcut acest lucru din convingere, nu în schimbul unor foloase materiale pe care le-ar fi primit de la Sorin Ovidiu Vîntu.

Potrivit informațiilor din referatului cu propunerea de arestare, Olteanu a recunoscut și faptul că în anul 2008 a avut periodic întâlniri cu Sorin Ovidiu Vîntu, care i-a cerut să-l susțină pe Liviu Mihaiu, iar solicitarea omului de afaceri a coincis cu propriile sale opinii asupra persoanei care ar fi trebuit numită în funcția de guvernator al Deltei Dunării, informează Agerpres.

La rândul său, Sorin Ovidiu Vîntu a recunoscut săvârșirea faptelor, dar a susținut că Bogdan Olteanu i-a cerut două milioane de euro în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu, un milion fiind în interes personal.

Potrivit referatului DNA, solicitarea privind numirea lui Liviu Mihaiu ar fi fost făcută de Sorin Ovidiu Vîntu în iulie 2008, pe o ambarcațiune a sa din Delta Dunării, unde Bogdan Olteanu a fost transportat cu un elicopter pus la dispoziție de omul de afaceri. În cadrul întâlnirii la care a asistat și un apropiat al lui Vîntu, Olteanu ar fi cerut un milion de euro în schimbul influenței pe care urma să o exercite asupra prim-ministrului.

Ulterior, cu două zile înainte de numirea oficială, Bogdan Olteanu a anunțat în premieră la o emisiune a unui post de televiziune că Liviu Mihaiu va fi guvernator al Deltei Dunării. Anunțul a fost interpretat de anchetatori ca fiind un mesaj către Vîntu că și-a îndeplinit promisiunea.

Din referat mai reiese că Sorin Ovidiu Vîntu a început demersurile pentru numirea lui Liviu Mihaiu la conducerea Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării în vara anului 2008 din interes economic, având în vedere că o parte din proprietățile sale imobiliare se aflau în acea zonă. În plus, omul de afaceri își exprimase intenția de a transforma Delta Dunării într-o destinație turistică exclusivistă, materializarea planurilor sale depinzând de cel care conducea rezervația și putea autoriza unele categorii de activități economice care puteau fi desfășurate în acel areal.

La data de 18 septembrie 2008, Liviu Mihaiu a fost numit în functia de Guvernator al Administraţiei Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării” prin Hotărârea nr. 1.088/2008 emisă de Guvernul României.

Sorin Ovidiu Vântu i-a cerut unui alt apropiat, care se ocupa de firmele sale din alte jurisdictii, să transfere suma de 1 milion de euro din contul bancar deschis în Cipru în contul unei societăti.în Bulgaria. Potrivit documentelor bancare aflate la dosarul cauzei, societatea din Cipru a transferat un milion de euro în contul de unde intermediarul a retras banii în trei zile consecutive în octombrie 2008. După câteva zile, la solicitarea lui Sorin Ovidiu Vântu, a remis această sumă lui Bogdan Olteanu la biroul unde acesta îsi desfăsura activitatea în sediul Partidului National Liberal (PNL).

Andrei Tudor