-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:53
No menu items!

Cum își omoară deținuții timpul în pușcării. Invenții ingenioase. FOTOGALERIE

spot_img

Viața în penitenciar, dacă nu este dificilă, devine extrem de plictisitoare, atunci când lispește o preocupare, aproape zilnică. Mai ales când deținuții au de executat pedepse grele. Fie că vor să alunge plictiseala, fie că o fac din nevoie, unii deținuți au dovedit că sunt extrem de inventivi. De la un tub de pastă de dinți până la un banal băț de acadea, orice obiect care aparent nu mai este de folos poate ajunge un instrument valoros în spatele gratiilor.

Deși sunt de aruncat, astfel de obiecte găsite de gardieni în ceule sunt confiscate imediat. Sunt și închisoari unde regimul este mai permisiv, deținuții având voie să dețină, spre exemplu plite electrice. Însă, pentru că în majoritatea penitenciarelor, astfel de obiecte electrocasnice sunt interzise, unii deținuți cu imaginație au inventat dispozitive cu ajutorul cărora își gătesc singuri. Pe furiș, firește.

Un condamnat din Germania a creat un grătar dintr-un încălzitor defect, folie de aluminiu şi nişte fire electrice.

Un altul, deși nu se știe la ce-i putea folosi, a construit un strung din câteva bucăţi de plastic rupt, nişte baterii, fire electrice, bandă magnetică şi cauciuc.

Un fierbător submersibil, extrem de necesar pentru dependenții de alcool, fiind folosit la prepararea băuturilor spirtoase, a fost creat din câteva lame de ras şi un cablu electric. Firește, și riscurile la folosirea lui sunt direct proporționale cu siguranța pe care o prezintă.

Mesajele „pe șest” între deținuți sunt deosebit de importante, mai ales când trebuie să știi ce planuri au gardienii. Mai mult, aceștia pot fi „interceptați” direct din încăperile în care stau. Nu este nevoie decât de câteva componente de radiocasetofon și minime cunoștințe de electrotehnică.

Tatuajele sunt apanajul condamnaților. Foarte rar sau chiar deloc poți întâlni un deținut care să aibă pielea „curată”. Iar metodele de „pictare” sunt diverse – fie aplicând cerneala pe scrijeliturile făcute cu lama de ras, fie folosind o agrafă de hârtii sau un ac pentru a introduce cerneala, sunt doar câteva dintre ideile clasice născocite de condamnați. Unii care vor să fie ceva mai „profi”, construiesc pistoale de tatuat, după modelul celor folosite în saloanele specializate. Nu au nevie decât de o sursă de curent electric, eventual baterii, un ac de cusut sau alt obiect subţire şi ascuţit şi câteva alte elemente pentru a le asambla.

Probabil ați văzut în filme cum unii, din pasiune, nu neapărat din plictiseală, adună pietre din curtea închisorii sau de la locurile de muncă unde sunt duși și le cioplesc pentru a crea piese de șah. În lipsa pietrelor, un deținut a folosit hârtie mestecată în gură și puțin lipici. Chiar și pentru a juca table sau orice alte jocuri cu zaruri e nevoie de un suport. Acesta poate fi construit, spre exemplu din pachete de tăieței și o bandă adezivă.

Orice sursă de foc este, după cum vă puteți da seama, interzisă în orice închisoare. Nici măcar o mică lumânăre nu este permisă și, cum sunt diverse activități ilegale care necesită o sursăde foc, un deținut a găsit o soluție simplă să-și aprindă țigara: un fir conectat la catodul (minusul) unei baterii. Atunci când utilizatorul doreşte să obţină foc, nu trebuie decât să atingă anodul (plusul) bateriei cu celălalt capăt al firului, iar porţiunea dezizolata din mijlocul firului începe să se încingă.

Scandalurile, bătăile, ba chiar și omorurile între deținuți nu lipsesc poate din nicio închisoare din lume. Iar pentru asta nu se folosesc pumnii goi, ci adevărate ame confecționate cu răbdare – o țepuşă făcută dintr-o componentă metalică a unei maşini de scris, ascuţită ulterior, un ciob de plexiglas, cu un mâner improvizat din bandă izolatoare, folosit pentru ca jumătate din „arma albă” să rămână în corpul victimei, o altă armă albă cu aspect de spadă, ascunsă într-un crucifix, oasele de pui, periuţele de dinţi ascuţite la capete, pungi de plastic topite şi apoi întărite, un bici construit dintr-o bucată de lemn luată, un şiret de pantofi şi lame de ras sau un box confecţionat dintr-o răzătoare de bucătărie.

Sunt și deținuți care nu se amestecă în răfuielile interne și este vobra mai ales de cei cu pedepse ușoare. Aceștia își omoară timpul cu artizanatul. Un material frecvent întrebuinţat de condamnaţi este cel din ambalajele de chips-uri, bomboane şi gumă de mestecat. Ei împăturesc ambalajele până obţin fâşii subţiri, pe care le întreţes pentru a crea tot felul de forme.

Un deținut din Michigan a construit motociclete miniaturale din tot felul de materiale reziduale şi obiecte recuperate. Creații sale au ajjuns în cadrul câtorva expoziţii artistice având că tematică viaţa în detenţie şi au fost chiar vândute colecţionarilor.

Un condamnat din Illinois a fost mult mai creativ. A confecționat scăunele sculptând cu acul de cusut în săpun de calitate superioară. Ba mai mult el a construit și mici dulapuri folosind beţişoare de la acadele, pe care le-a modelat cu o unghieră. Culoarea şi textura ce imită lemnul au fost obţinute din rugina bureţilor de sârmă şi cu mina creioanelor de colorat.

Olimpia Diaconiuc